Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Drepturile şi obligaţiile contribuabilului împotriva ANAF

În contextul înmulţirii controalelor fiscale, contribuabilii trebuie să-şi cunoască foarte bine atât drepturile, cât şi obligaţiile. Prin tradiţie, românii au o atitudine defensivă în timpul inspecţiilor fiscale, depunând eforturi importante pentru păstrarea unor relaţii amiabile. 

Totuşi, în ultima perioadă se observă schimbări, contribuabilii realizând că trebuie să-şi apere activ drepturile. „Pe fondul lipsei acute de resurse financiare la bugetul statului, ne aşteptăm la o intensificare a activităţilor de inspecţie fiscală, de urmărire şi executare a creanţelor stabilite prin actele de control, ceea ce amplifică riscul creşterii presiunii fiscale, respectiv a cheltuielilor reprezentând impozite, taxe şi contribuţii, precum şi a costurilor corelative acestora (dobânzi de întârziere, penalităţi, amenzi).”


Drepturile contribuabilului

Dreptul de a fi înştiinţat despre acţiunea de inspecţie fiscală prin transmiterea unui aviz de inspecţie fiscală care va cuprinde: temeiul juridic şi data de începere a  inspecţiei; obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmează a fi supuse inspecţiei fiscale; posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale.

Avizul se comunică în scris, înainte de începerea inspecţiei fiscale:

a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;

b) cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili.

Comunicarea avizului de inspecţie fiscală nu este necesară însă în cazul controlului inopinat şi al controlului încrucişat. (Controlul inopinat constă în activitatea de verificare faptică şi documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului. Controlul încrucişat constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale contribuabilului, în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane; controlul încrucişat poate fi şi inopinat).

Dreptul de a fi verificat numai pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale aflate în cadrul termenului de prescripţie. Termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale este de 5 ani şi începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală. Însă, în cazul în care obligaţia fiscală rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, termenul de prescripţie este de 10 ani şi curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca ata¬re printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Atenţie însă că aceste termene pot fi întrerupte la orice act începător de executare care poate fi şi o notificare, ceea ce înseamnă că prescripţia o ia de la început din momentul întreruperii. La contribuabilii mari, perioada supusă inspecţiei fiscale începe de la sfârşitul perioadei controlate anterior. La celelalte categorii de contribuabili inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale.

Dreptul de a solicita modificarea datei de începere a inspecţiei fiscale. Amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale se poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate.

Dreptul de a fi verificat o singură dată pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţie socială şi pentru fiecare perioadă supusă verificării/impozitării. Prin excepţie, conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influenţează rezultatele acestora.

Dreptul de a fi informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale asupra constatărilor rezultate din inspecţia fiscală.

Dreptul de a fi primul solicitat pentru a furniza informaţii. Numai dacă pe timpul desfăşurării inspecţiei fiscale starea de fapt fiscală nu a fost clarificată de către contribuabilul asupra căruia se desfăşoară inspecţia, organul poate solicita informaţii şi altor persoane, care vor fi luate în considerare numai în măsura în care sunt confirmate şi de alte mijloace de probă.

Dreptul de a refuza furnizarea de informaţii. Soţul/soţia contribuabilului supus inspecţiei şi rudele până la gradul al 3-lea inclusiv pot refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri. De asemenea, preoţii, avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali, executorii judecătoreşti, auditorii, experţii contabili, medicii şi psihoterapeuţii pot refuza să furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat cunoştinţă în exercitarea activităţii lor.

Dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate pe toată durata exercitării inspecţiei.

Dreptul de a fi protejat pe linia secretului fiscal în privinţa informaţiilor furnizate organelor de inspecţie. În categoria informaţiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intră datele referitoare la identitatea contribuabililor, natura şi cuantumul obligaţiilor fiscale, natura, sursa şi suma veniturilor debitorului, plăţi, conturi, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice fel de informaţii obţinute din declaraţii ori din documente prezentate de către contribuabil sau orice alte informaţii cunoscute de organul fiscal ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.

Dreptul de a primi dovada scrisă în cazul reţinerii unor documente de către organele de inspecţie fiscală.

Dreptul de a cunoaşte rezultatele inspecţiei fiscale. La încheierea inspecţiei fiscale organul fiscal trebuie să poarte o discuţie finală cu contribuabilul asupra constatărilor şi consecinţelor lor fiscale. Data, ora, locul şi problematica discuţiei vă vor fi comunicate în timp util. Contribuabilul are dreptul să-şi prezinte în scris punctul de vedere cu privire la constatările inspecţiei fiscale. De asemenea, după încheierea inspecţiei fiscale, în cazul în care nu se modifică baza de impunere aferentă impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi altor sume datorate bugetului general consolidat, supuse inspecţiei fiscale, acest fapt va fi comunicat în scris.

Dacă în urma inspecţiei fiscale se modifică baza de impunere a obligaţiilor bugetare supuse inspecţiei fiscale, se va comunica Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală.

Obligaţiile contribuabilului

Potrivit art. 106 din Codul de procedură fiscală, contribuabilul are obligaţia să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Acesta este obligat să dea informaţii, să prezinte la locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

Contribuabilul are următoarele obligaţii:

Obligaţia de a permite accesul organului de inspecţie fiscală în incintele de afaceri. Indiferent de locul unde se desfăşoară inspecţia fiscală, organul de inspecţie fiscală are dreptul să inspecteze orice incintă de afaceri sau orice alte incinte ori locuri în care există bunuri impozabile sau se desfăşoară activităţi producătoare de venituri, în prezenţa contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta. De regulă, obligaţia de a permite accesul este în timpul programului normal de lucru. Însă, cu acordul scris al contribuabilului şi cu aprobarea conducătorului organului de inspecţie fiscală, inspecţia fiscală se poate desfăşura şi în afara programului.

Obligaţia de a asigura un spaţiu adecvat şi logistica necesară desfăşurării inspecţiei fiscale. Prin spaţiu adecvat se înţelege asigurarea unui spaţiu în limita posibilităţilor, după caz, dotat cu  necesarul minim de birotică şi care să permită păstrarea în siguranţă a documentelor primite pentru inspecţia fiscală sau elaborate de organele de inspecţie fiscală. În cazul în care contribuabilul nu poate asigura un spaţiu corespunzător, va anunţa în scris şi motivat organul de inspecţie fiscală competent.

Obligaţia de a pune la dispoziţie organului de inspecţie fiscală toate documentele care stau la baza calculării impozitelor datorate: registrele de evidenţă contabilă, documentele de afaceri şi orice alte înscrisuri relevante pentru inspecţia fiscală. Organul de inspecţie fiscală are dreptul de a solicita şi altor persoane înscrisuri, dacă starea de fapt fiscală nu a fost clarificată pe baza înscrisurilor puse la dispoziţie de contribuabilul inspectat. La finalizarea inspecţiei fiscale, contribuabilul are obligaţia de a da o declaraţie scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile relevante pentru inspecţia fiscală.

Obligaţia de a colabora la desfăşurarea inspecţiei fiscale. Contribuabilul este obligat să dea informaţii şi să prezinte la locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

Obligaţia de a conduce, a păstra şi a arhiva evidenţele contabile şi fiscale într-un mod adecvat şi de a le păstra la domiciliul fiscal sau la sediile secundare, după caz.

Contestarea deciziei de impunere emise în urma inspecţiei

În cazul în care drepturile contribuabilului nu au fost respectate, acesta are dreptul să conteste decizia de impunere. Contestaţia se depune în scris, în termen de 30 de zile de la data comunicării rezultatelor inspecţiei fiscale, la organul fiscal al crui act este atacat. În soluţionarea contestaţiei organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie. Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

Av.Coltuc Marius Vicenţiu

Fondator Casa de avocatură Coltuc

www.coltuc.ro