Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Hernia

hernia.jpg

Hernia

Hernia reprezintă o boală prin care un organ din cavitatea în care se găseşte în mod normal (cavitate peritoneală) protruzioneaza printr-un punct slab de la nivelul peretelui abdominal.

În funcţie de localizarea anatomică există mai multe tipuri de hernii abdominale:

  • hernia inghinală, cea mai frecventă;

  • hernia femurală (la baza coapsei);

  • hernia ombilicală; 

  • hernia epigastrică (deasupra ombilicului); 

  • alte hernii mai rare.

De menţionat că hernia incizionala sau eventraţia apare de-a lungul unei cicatrici postoperatorii consecutive unei vindecări defectuoase sau slăbirii musculaturii abdominale. 

Cauzele apariţiei herniei

Factorii determinanţi sunt efortul fizic şi constituţia anatomică a regiunii inghino-femurale. Prin acest conduct anatomic se pot angaja şi alte organe abdominale. Aceste angajări ale organelor abdominale înseamnă că ele pleacă din cavitatea peritoneală şi coboară prin acest conduct până ajung în scrot (frecvenţa este mai mare la bărbaţi!),ca urmare a unor eforturi fizice repetate. Cele mai multe hernii apar după vârsta de 50 de ani, ca o consecinţă a diminuării elasticităţii fibrelor musculare ale peretelui abdominal.     

Alţi factori favorizanţi sunt:

  • obezitatea, prin creşterea presiunii intraabdominale;

  • sedentarismul;

  • efortul permanent al musculaturii abdominale depus cu ocazia unor acte fiziologice ca urinarea (bolnavi cu adenom de prostată) sau defecaţia (constipaţia cronică);

  • tusea cronică (precum cea a fumătorilor); 

  • alte boli (de exemplu, cancere). 

 

Cum se manifestă o hernie?

Apar disconfort sau durere cu caracter de arsură, greutate în zona herniară, care se accentuează la efort fizic minim ori ortostatism prelungit şi se remit în repaus. 

Se observă prezenţa unei umflături sau tumefacţii progresiv, în câteva săptămâni sau luni, sau ea poate să apară brusc, după ridicarea de greutăţi, aplecare, tuse sau alt tip de efort. Aceste umflături se reduc spontan (devin invizibile) în poziţia culcat, în majoritatea cazurilor. Însă multe hernii (mai ales cele mai mari) nu determină durere!

Dacă însă organul ce a protruzionat în afara abdomenului rămâne blocat în hernie, această complicaţie determină durere bruscă, intensă, însoţită de greaţă, balonare, vărsătură şi chiar oprirea tranzitului intestinal.

 

Cum poate evolua o hernie?

Herniile dispar în poziţia culcat sau când sunt împinse uşor înapoi în abdomen, dar, de regulă, cresc în mărime în timp, pe măsură ce muşchii peretelui abdominal devin mai slabi şi pe măsură ce mai multe ţesuturi pătrund în hernie.

Orice pacient cu hernie se expune riscului de complicaţii ce constau în:

  • încarcerarea herniei ‒ ţesutul abdominal sau o ansa de intestin se poate bloca (încarcera) în sacul herniei;

  • ştrangularea herniei ‒ dacă o ansă intestinală este prinsă foarte strâns în hernie, circulaţia sângelui către această parte din intestin se poate opri (strangulare) şi ţesutul intestinal respectiv se necrozează. 

 

Care este tratamentul?

Hernia nu poate fi tratată cu medicamente! Purtarea unui corset sau brâu nu previne apariţia complicaţiilor unei hernii, dimpotrivă!

Tratamentul herniei este exclusiv chirurgical! Momentul operator este preferabil a fi ales de pacient înainte de instalarea unei complicaţii specifice.

Tratamentul chirurgical poate fi laparoscopic sau clasic, în ambele situaţii întărirea peretelui abdominal realizându-se cu proteze textile (generic cunoscute sub numele de plase de întărire), biocompatibile (astăzi riscul de respingere este practic nul!), care asigură o rată de succes de peste 98%.

În tehnica laparoscopică se folosesc mai multe mici incizii plasate la distanţă de hernie, în timp ce în metoda clasică incizia este centrată pe hernie. Exemplificând cu cea mai frecventă varietate de hernie,cea inghinală,pentru varianta laparoscopică se utilizează 3 incizii plasate astfel: una subombilical de 1,5 cm şi două laterale de 0,5 cm. Prin aceste incizii se pătrunde în spatele muşchiului şi se montează bilateral câte o proteză (de regulă polipropilenă, monofilament) de 15/10 cm, fixate cu agrafe metalice sau lipite cu diverse glu-uri. 

Durata intervenţiei chirurgicale este de circa 1 oră şi se realizează cu anestezie generală.

 

Metoda laparoscopică se asociază cu:

  • durere postoperatorie mai mică;

  • spitalizare mai redusă; 

  • reinserţie socio-profesională mai rapidă;

  • aspect estetic superior.

 

Ea se recomandă a fi efectuată ori de câte ori este posibil,dar cu predilecţie:

  • pacienţilor activi, tineri, sportivi;

  • pacienţilor cu hernie bilaterală;

  • pacienţilor cu hernie recidivata. 

 

Pe cale clasică, incizia va fi în regiunea inghinală (10 cm), iar operaţia (numită Lichtenstein) presupune întărirea peretelui posterior al canalului inghinal cu plasă de polipropilenă, monofilament de 10/6 cm, fixată prin sutură la structurile fibroase adiacenţe “tension free”.

Durata operaţiei este de circa 45 minute şi se realizează, de regulă, cu anestezie rahidiană (rahianestezie).

Operaţia clasică se impune pentru pacienţii vârstnici cu tare importante asociate sau în cazul herniilor foarte voluminoase, vechi sau complicate.

 

Dr. Florin Turcu - Medic Specialist Chirurgie Generală, Competenţe în Chirurgie Laparoscopică şi Chirurgie Bariatrica Spitalul Medicover