Noţiunea de filiaţie faţă de tată

În mod corelativ, copilul poate fi:

· din căsătorie. copilul născut în timpul căsătoriei are ca tata pe soţul mamei. Copilul născut în timpul căsătoriei lovite de nulitate absolută sau relativă este considerat din căsătorie. Tot astfel, copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tata pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.

· din afara căsătoriei – conceput şi născut în afara căsătoriei.

Prezumţia de paternitate

Instrumentul juridic cu ajutorul căruia se stabileşte paternitatea din căsătorie îl reprezintă prezumţia de paternitate. Pentru a funcţiona aceasta prezumţie trebuie să se stabilească filiaţia faţă de mama şi căsătoria acesteia la data naşterii sau concepţiei copilului. Prin urmare, la temelia prezumţiei de paternitate sta faptul naşterii sau al conceperii copilului în timpul căsătoriei. Prezumţia de paternitate operează în favoarea copilului din căsătorie. Menţiunile din certificatul de naştere al copilului nu influenţează în vreun fel prezumţia de paternitate, aceasta acţionând independent.

Din Codul civil  reiese că perioada cuprinsă între a 300-a zi şi a 180-a zi dinaintea naşterii copilului constituie timpul legal al concepţiei. Din această dispoziţie legală se instituie o prezumţie absolută cu privire la acest termen, în sensul că nu se poate dovedi că durata gestaţiei a fost mai mică de 180 de zile sau mai mare de 300 de zile.

Prezumţia de paternitate este o prezumţie relativă ceea ce înseamnă că poate fi combătuta prin proba contrară. Acţiunea prin intermediul căreia poate fi răsturnată aceasta prezumţie poartă denumirea de acţiune în tăgăduirea paternităţii din căsătorie. Paternitatea poate fi tăgăduita dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.

Din faptul că acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită numai de soţ rezultă caracterul srict personal al acesteia. Nici moştenitorii tatălui nu au capacitatea de a introduce acţiunea, însă ei o pot continua pe cea introdusă de acesta.

Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se introduce împotriva copilului.

În anumite situaţii excepţionale, copilul, în vârstă de până la 14 ani, va fi reprezentat la proces de un tutore. Astfel de situaţii apar atunci când mama copilului este lipsită de capacitate de exerciţiu sau este decedata.

După împlinirea vârstei de 14 ani, minorul poate participa personal la proces. În cazul în care minorul-parat decedează în timpul procesului, acţiunea va fi continuată împotriva reprezentantului sau legal sau a unui tutore ad-hoc.

Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi introdusă în termen de 6 luni de la dată când a cunoscut naşterea copilului. Acest termen este de prescripţie. Instanţa competenţa să judece acţiunea în tăgăduirea paternităţii este cea de la domiciliul reprezentantului legal al copilului.

Dacă se admite acţiunea în tăgăduirea paternităţii, copilul devine din afara căsătoriei.

Av. Coltuc Marius

Casa de avocatură Coltuc

www.coltuc.ro