Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


PE a adoptat bugetul  european pentru 2012

buget-euro.jpg

PE a adoptat bugetul  european pentru 2012

Bugetul a fost negociat şi convenit cu statele membre şi reprezintă un compromis. Deputaţii europeni doreau o mărire robustă a finanţelor UE pentru 2012, statele membre doreau o îngheţare a sumelor la nivelul din 2011. Rezultatul este îmbucurător pentru majoritatea deputaţilor.

 

Ecologiştii europeni sunt acum singurii care vorbesc despre un buget insuficient şi dezechilibrat adoptat joi în plenara Parlamentului European la Bruxelles. Restul grupurilor politice sunt mai degrabă mulţumite întrucât cererile de finanţare a politicilor vitregite, ca educaţia şi cercetarea, au fost onorate.

Acordul final din 18 noiembrie cu statele membre, transformat prin votul actual în litera de lege, ia în calcul de asemenea, finanţarea controlului frontierelor UE şi cea a primăverii arabe. Pe de altă parte şi statele membre se arată până acum mulţumite întrucât dorinţa lor ca angajamentele de plată ale UE pentru anul viitor să fie limitate a fost ascultată.

În fine, pentru a vorbi despre cifre, trebuie precizat că în 2012 bugetul UE se ridică acum la 129,1 miliarde de euro, o creştere de 1.86% faţă de anul curent. Aceste cifre acoperă plăţile efective UE, o parte a structurii bugetare globale a UE. Cealaltă parte, angajamentele de plată se ridică anul viitor la 147.2 miliarde de euro , o creştere de 3.8% faţă de 2011.

Parlamentul European a înţeles dorinţa statelor membre de a-şi reduce, acum pe timp de criză, contribuţia la bugetul comunitar şi de aceea privilegiază creşterea resurselor proprii ale Uniunii. Acestea, constituite acum majoritar din taxele vamale, trebuie diversificate, spune deputatul Alain Lamassoure, membru al comitetului de conciliere cu statele membre.

În fine, câteva veşti bune cum spuneam în domeniul politicilor mai puţin iubite în UE. ITER, proiectul de cercetare în materie de fuziune nucleară primeşte 100 de milioane în plus.

Iar Fondul Social European şi alte fonduri corelate ar putea primi 200 de milioane suplimentare dar negocierile pentru detalii continuă în acest domeniu.