Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Buget de austeritate în Portugalia

buget-austeritate-portugalia.jpg

Protest la Lisabona (Foto: Reuters)

Parlamentul portughez a aprobat marţi un buget de-o austeritate fără precedent pentru anul viitor, care trebuie să-i permită acestei ţări aflate sub asistenţă financiară internaţională să-şi redreseze finanţele publice.

Portugalia a adoptat un nou buget de austeritate, în ciuda votului împotrivă al Opoziţiei şi în ciuda protestelor de marţi din faţa Legislativului. Guvernul are ţinta de reducere a deficitului bugetar cu 5% anul acesta şi cu 4,5% anul viitor, conform înţelegerii cu creditorii săi internaţionali.

Bugetul portughez adoptat marţi prevede cele mai mari creşteri de taxe din istoria recentă a ţării. Economia portugheză va scădea cu 3% anul acesta, iar oficialii speră ca ea să scadă cu doar 1% anul viitor. Dacă va rata această ţintă, Portugalia va reintra în spirala austeritate–sufocarea economiei–creşterea datoriilor.

Acelaşi risc planează însă şi la nivel mondial. Economia globală riscă o nouă contracţie, dacă decidenţii europeni şi americani nu îşi vor rezolva problemele fiscale. Concluzia este prezentată într-un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa. Este cel mai stringent apel al organizaţiei (care publică două rapoarte în fiecare an) de la criza din 2008 încoace. Cererile cele mai importante sunt adresate băncilor centrale din zona euro, Japonia, China şi India, pentru ca acestea să stimuleze economiile naţionale. Guvernele ar trebui de asemenea să-şi recalculeze ritmul de asanare bugetară, care sufocă economiile într-un grad mai mare decât se credea iniţial.