Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bugetul bulgar, fraudat cu 350 milioane de euro

350-milioane-euro-gaura-bugetul-bulgariei.jpg

Una din zece firme bulgare a fost implicată sub o formă sau alta în furtul de TVA

Peste 30.000 de firme bulgare au participat în 2011 la scheme de furt de TVA, informează cotidianul Sega, citând surse ale Poliţiei Economice şi ale Agenţiei de Venituri Fiscale. Paguba la bugetul de stat este evaluată la 700 de milioane de leva, adică 350 de milioane de euro.

Corespondentul RFI la Sofia, Petio Petkov:

Una din fiecare zece firme bulgare a fost implicată sub o formă sau alta în furt de TVA. Șeful Departamentului Finanțe din cadrul Poliției Economice, Hristo Iordanov, avertizează asupra apariției unor scheme noi prin înregistrarea, de regulă – de către cetățeni bulgari, a unor companii fictive în alte țări europene, precum Grecia și România.

Este folosit pe scară largă și transferul de companii cu datorii mari la Fisc unor persoane sărace și fără educaţie. Apar scheme cu verigi intermediare ce pot fi depistate cu mare dificultate, sunt împletite activități reale cu unele fictive. La schemele de furt de TVA participă experți financiari, firme off-shore, funcționari ai Poliției, Fiscului, procurori și judecători.

30-40% din raportata creștere a exportului în ultimii ani se datorează unor afaceri fictive, avertizează surse din Fisc, citate de cotidianul de mare tiraj Trud. Este folosit pe larg comerțul cu cereale, zahăr, metale, materiale de construcții. Problema este foarte mare în relațiile comerciale cu alte țări din Uniunea Europeană şi sunt din nou citate Grecia și România. Vecinatatea înlesnește realizarea unor scheme criminale de export fictiv. Trebuie menționat că participanții sunt numai cetățeni bulgari.

50% din verificările efectuate în România arată că firmele partenere ale hoților de TVA nu există sau aparțin unor șomeri bulgari. Pentru a reduce posibilitatea fraudării, Bulgaria și România au urgentat verificările. Serviciile fiscale vor colabora în mod direct, şi nu prin intermediul Ministerelor de Externe. În acest mod, durata verificărilor va fi redusă de la două luni la două săptămâni. În zonele de frontieră vor fi create echipe comune din experți ai serviciilor fiscale.

Numai la Sofia au fost anihilate anul trecut 12 rețele de fraudare a Fiscului și au fost restituite în buget 50 de milioane de euro, a anunțat secretarul general al Ministerului de Interne, Kalin Gheorghiev.

Petio Petkov: Bugetul bulgar, fraudat cu 350 milioane de euro