Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bugetul stă prost

Concluzia se desprinde din datele oficiale publicate de ministerul de finanţe. Astfel, în timp ce încasările s-au diminuat simţitor, cheltuielile nu au încetat să crească. La sfârşitul lunii trecute, bugetul general consolidat înregistra un deficit de 25 de miliarde şi jumătate, reprezentând diferenţa între încasările de 131 de miliarde şi cheltuielile de 156 de miliarde de lei noi.

O arată datele oficiale publicate de ministerul de finanţe. Astfel, în timp ce încasările s-au diminuat simţitor, cheltuielile nu au încetat să crească.

La sfârşitul lunii trecute, bugetul general consolidat înregistra un deficit de 25 de miliarde şi jumătate, reprezentând diferenţa între încasările de 131 de miliarde şi cheltuielile de 156 de miliarde de lei noi.

În total, deficitul bugetar a ajuns să se ridice la 5,1 la sută din produsul intern brut. Dar de unde veniturile aşa mici? Potrivit ministerului de finanţe, statul a avut încasări cu aproape 20 la sută mai mici la TVA.

Şi impozitul pe profit a adus cu 11 la sută mai puţini bani la buget faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut. În schimb, se pare că acel controversat impozit minim, plătit din acest an şi de firmele fără profit, a adus 11 miliade de lei noi. Singurele care au crescut au fost veniturile din accize: aproape 13 miliarde de lei noi.

Dacă guvernul a încasat mai puţin, a cheltuit mai mult: tot din datele ministerului de finanţe reiese astfel că statul a cheltuit cu aproape 5 la sută mai mult decât anul trecut cu salariaţii şi cu 22 la sută mai mult cu asistenţa socială. În schimb, Guvernul a făcut economii reducând cheltuielile de capital.

FMI şi autorităţile române au convenit pentru acest an o ţintă de deficit de 7,3% din PIB, faţă de un program iniţial de 4,6% din PIB.