Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bulgaria, probleme cu bugetele locale

O cincime dintre cele 260 de municipii din Bulgaria sunt în pragul falimentului din cauza datoriilor în creştere şi a scăderii veniturilor. 

Astfel, 50 de municipalităţi se confruntă cu restricţii sau au deja sechestru asupra conturilor bancare, din cauza datoriilor către stat sau companii private. Datoriile includ şi restanţe de 20 de milioane de leva, 10 milioane de euro, ale programului european SAPARD, care vor trebui refinanţate de Guvernul de la Sofia.

Recent au fost deblocate conturile unor oraşe mari, precum Silistra, Vidin sau Veliko Tarnovo. Dar, afirmă analiştii, lista autorităţilor locale care se confruntă cu probleme financiare va creşte. Desigur, Guvernul bulgar se gândeşte şi la soluţii. Una dintre ele ar putea fi înfiinţarea unui fond special pentru a ajuta autorităţile locale să-şi achite datoriile. Dar problemele autorităţilor bulgare nu se opresc aici. Astfel, recent, Comisia Europeană a anunţat că a cerut Bulgariei să returneze 25 milioane euro, reprezentând fonduri europene pentru agricultură cheltuite în mod inadecvat. De asemenea, Bulgaria a îngheţat proiectul de construcţie a centralei nucleare de la Belene din cauza temerilor legate de siguranţă. Compania de stat NEK din Bulgaria şi Atomstroyexport din Rusia, care a contractat construirea a două reactoare la Belene, de 1.000 de megawaţi fiecare, au convenit amânarea proiectului până la sfârşitul lunii iunie. Cele două companii au semnat un memorandum de înţelegere prin care se blochează activităţile de construcţie a centralei pe malul Dunării, în apropiere de o zonă seismică şi amână comandarea de noi echipamente pentru centrală.

Cele două companii au convenit în luna noiembrie a anului trecut să înceapă lucrările de construcţie până la sfârşitul lunii martie 2011, iar centrala să devină operaţională până în 2017.

Oponenţii proiectului susţin însă că este prea costisitor şi va adânci dependenţa energetică a Bulgariei faţă de Rusia, iar ecologiştii sunt îngrijoraţi că unităţile de la Belene vor fi construite într-o zonă seismică.

 
Cronica Economică cu Ioana Haşu