Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Câte crize poate suporta Europa?

Criză “morală” în Franţa, criză “tragică” în Grecia, criză “virtuală“ în Germania, criză “profundă”, cauzată de economia de cazinou, în Marea Britanie, criză “incurabilă” în Serbia… şi exemplele pot continua. RFI Romania a organizat cu sprijinul ICR o discuţie cu corespondenţii săi din Europa despre crizele momentului, mai grave sau mai puţin grave. Concluzie: nu există ţară fără criză, iar Europa nu gaseşte răspunsuri. O sinteză de Luca Niculescu.

O sala mare, racoroasa, luminata discret, la sediul Institutului Cultural Roman din Bucuresti. Ziaristii veniti din intreaga Europa se aseaza rand pe rand pe fotolii si canapele, in jurul unor mese joase, aranjate in asa fel incat toti sa ne privim in ochi. Si sa discutam despre criza sau despre crizele pe care le traverseaza Europa.

Imbracat cu un tricou in dungi alb-albaste, tip “marinar”, Matei Visniec se lanseaza primul in conversatie.  “Criza momentului la Paris ? Una morala, bineinteles!”, zambeste, cu ironie fina,  dramaturgul. E generata de scandalul Dominique Strauss-Kahn  ceea ce face ca in Franta sa se schimbe felul in care e privit raportul  dintre viata personala, cea privata si angajamentul politic.  “Exista riscul – spune Matei – de a se produce ca o reactie nucleara in lant, care va face sa explodeze una dintre mandriile franceze; si anume faptul ca pina acum a existat un zid intre viata publica si viata privata”.

Dar, spune Matei Visniec, Franta se confrunta si cu o criza durabila, (pentru ca, daca exista ceva durabil in Franta, crizele sint durabile). “Iar aceasta criza e legata de rolul Frantei pe planeta, rolul de inspiratoare a Mapamondului. Aici simt francezii ca lucrurile nu mai functioneaza…”

 

Tragedia greaca si ochii inchisi ai Europei

 

De partea cealalta a mesei, Monica Chihaia, corespondent RFI si RRA la Atena, se aprinde.  Vorbeste cu pasiune despre criza dura, grea, apasatoare, cea din Grecia. “Grecii, exclama ea, se simt tradati ! Se simt tradati de clasa politica si se intreaba : cine se afla in spatele tragediei noastre ?  Au senzatia unei caderi libere intr-o prapastie, nu stiu cind  vor ajunge la capatul ei. Se simt tradati de politicienii lor, dar si de Europa, care a stiut ca datoriile Greciei sint imense. De ce atitia ani Europa s-a facut ca nu cunoaste nimic si acum arata cu degetul inspre Atena ?”

 

“Asa este”, recunoaste calm Quentin Dickinson. Francez cu chip scandinav si cu umor britanic,  seful biroului RFI de la Bruxelles este unul dintre cei mai buni specialisti ai actualitatii comunitare. “Europa stia. Stia inca din 1980 ca statisticile grecesti erau false. Dar exista atunci o presiune politica pe Comisie ca aderarea Greciei sa se faca repede.” Cine facea presiunile ? “Exista o anecdota, dar numai pe jumatate. Potrivit ei, presiunile veneau in primul rind de la Valery Giscard D’Estaing, fostul presedinte francez, care avea un dublu motiv: invatase greaca veche la scoala si era prieten cu Constantin Karamanlis, prim-ministrul grec”. Europenii au decis sa primeasca atunci Grecia gandindu-se ca statisticile se vor imbunatati pe parcurs, iar economia greceasca oricum nu are o pondere foarte mare in ansambul economiei europene.  Dar n-a fost asa, “minciunile au atras alte minciuni, iar intrarea in Euro a insemnat intrarea intr-un mecanism diabolic care a dat Greciei o putere mare asupra celorlalte tari din Euro. Iar criza mondiala a aratat lumii intregi ceea ce nu mai puteam sa ignoram”.

 

Cum se vede criza din Germania ? “De la televizor”, zambeste cunoscutul scriitor William Totok, corespondent al RFI la Berlin.  Pentru germani e o criza “virtuala sau televizuala”. Germanul de rind nu simte ceea ce se simte in celelalte tari europene, pentru ca exista crestere economica, dar, in acelasi timp, are angoase, provocate de declaratiile oamenilor politici, preluate de presa de bulevard. “Cind Angela Merkel spune ca tarile din Sudul Europei nu vor sa lucreze, iar fraza ei e preluata de Bild, care are 7 milioane de cititori zilnic, exista un impact asupra populatiei.” Chiar daca  Merkel si-a retractat ulterior cele spuse, retractarile nu au mai ajuns in presa larga, de bulevard.

 

Mafia italiana si economia de cazinou

 

Petru Clej, fost redactor-sef la serviciul londonez al BBC Romania, sta de 20 de ani la Londra. A imprumutat ceva din stilul concis si fara inflorituri al ziaristilor britanici.  Intervine in dezbatere taios si cu cifre. “In Marea Britanie avem o criza economica profunda, cauzata de economia de cazinou, grefata si pe supraimplicarea statului in economie in timpul laburistilor.”  Consecinta : pina in 2015, cheltuielile bugetare trebuie reduse cu un sfert. Doua exemple  dintr-un domeniu pe care il cunoaste bine, cel al Justitiei : “din cele 40 de judecatorii din Londra, zece vor fi inchise  si se vor inchide si multe sectii de politie. Se prevede chiar si o schimbare a politicii penale pentru a trimite mai putin oameni in inchisori. Iar nivelul veniturilor populatiei a scazut si el. Azi este echivalentul celui din 2005.”

 

Stefan Popescu, care timp de 4 ani a fost corespondent in Italia, vorbeste despre o tara care cunoaste crize politice… dintotdeauna. “Practic, spune el gesticuland cu putere, practic Italia e in criza politica din 1945  si a schimbat peste o suta de guverne.” relativizeaza jurnalistul. Acum e insa mai grav ? “In orice caz, ezita Stefan, criza e vizibila si a inceput sa devina asa de la introducerea monedei Euro. Pentru ca, la datoria ei mare, de aproximativ 100 % din PIB, Italia juca pe diferenta dintre lira si celelalte monede. Dupa aderarea la euro, jocul nu a mai fost posibil”.

 

In plus, criza accentueaza fenomenele negative “Nordul a inceput sa fie parasit de majoritatea industriilor. Cei din Sud nu mai merg in Nord ca sa gaseasca un loc de munca. Pe fond de criza, xenofobia celor din Nord a crescut. Italia a reinceput sa devina o tara de emigratie, oamenii plecind in Canada, Australia etc.  Criza intareste si Mafia, care se extinde catre nordul Italiei.”  Ce ii salveaza insa inca pe italieni de la un impact si mai puternic al crizei ? “Acumularile din anii trecuti. Familiile. Doua treimi dintre tinerii italieni cu varsta de pina la 35 de ani stau cu parintii, ceea ce e un mare amortizor social”. Cum arata insa criza in Estul Europei ?

 

Frontul de Est

 

Dupa atitea declinari ale crizei, ar putea oare veni o raza de optimism din Serbia, tara care bate la poarta Uniunii Europene ? si a carei aderare a fost deblocata de arestarea lui Radko Mladic ? Petar Tomic a fost jurnalist la agentia de presa Tanjug, ( de unde a plecat acum peste 10 ani din cauza unor divergente cu fosta conducere legate de Slobodan Milosevici ). “E mai bine acum in Serbia ? intreaba moderatorul. “Nu e bine!” raspunde el calm. “Criza din spatiul iugoslav e incurabila. E cauzata de razboaie. Sa nu ne facem iluzii : oamenii simt ca, in mai toate tarile din spatiul fost iugoslav, poporul traieste mai rau decit pe vremea lui Tito. Exista chiar si o zicala :  “Tito a furat, dar ne dadea si noua, astia fura, dar nu ne dau nimic !” Exista multe dificultati cauzate de statutul minoritatilor si al majoritatilor, sint probleme inghetate in Bosnia, in Kosovo, relatiile sint in continuare proaste intre sirbi si croati, sirbi si kosovari etc, dar, din fericire, nu mai sint razboaie.

 

Din Bulgaria, Petio Petkov vine si el cu o zicala : “cel bolnav il ajuta pe cel sanatos ! Bulgaria e tara cea mai saraca din UE, iar criza e permanenta de 20 de ani. Leafa medie e de 250 de euro, pensia de 125 si, daca vom intra in  zona Euro, va mai trebui in plus sa ii ajutam si pe greci ( de aici proverbul cu bolnavul si sanatosul ) ”, glumeste jurnalistul.  “Ironia sortii e ca premierul Boiko Borisov are dreptate cind spune ca Bulgaria e un exemplu de stabilitate pentru Uniunea Europeana”. Finantele bulgaresti sint conduse de un Consiliu monetar care a “lipit” leva de marca germana, apoi de euro, dupa criza din 1997, cind leva a pierdut 90 la suta din valoare. Cheltuielile bugetare nu pot depasi veniturile, ceea ce explica lefurile mici. Dar stabilitate la nivel “macro” nu inseamna bunastare la nivel “micro”, pentru ca bulgarii o duc rau si pleaca din tara. Ultimele estimari arata ca populatia Bulgariei a scazut la mai putin de  7 milioane, cu doua milioane mai putin fata de acum 20 de ani.

 

“In Ungaria starea de spirit e proasta”, intervine Laszlo Bihari, corespondentul RFI la Budapesta. Oamenii sint frustrati, deziluzionati si furiosi pe elitele politice clasice, reprezentate de Partidul Socialist si de Partidul Liberal, care au guvernat tara timp de opt ani.  Aceasta atmosfera de deprimare si frustrare, asociata cu coruptia extinsa a celor doua foste partide aflate la guvernare, a dus la victoria dreptei si a extremei drepte la ultimele alegeri.

Tara e in criza, are un deficit bugetar mare, datorii uriase. A cui e vina ? “A tuturor, crede ungurul de rind. Si in primul rand a procesului care a avut loc de la caderea regimului comunist : prabusirea marii industrii socialiste, a serviciilor, a institutiilor culturale. Ratiunea de a fi a schimbarii din 1990, adica bunastarea materiala, nu a fost realizata. Iar guvernul lui Viktor Orban, nationalist, vine si spune azi ca drumul din ultimii 20 de ani a fost gresit, ca Ungaria trebuie sa isi redefineasca prioritatile si interesele nationale”.

 

Exista totusi in Europa vreo tara in care nu se simte criza ? Paradoxal, raspunsul vine din Bruxelles, capitala Belgiei. Mihaela Gherghisan recunoaste ca, pe hartie, Belgia e in plina criza. Tara nu are guvern din iunie 2011, iar flamanzii si valonii nu ajung la o intelegere. Dar, adauga Mihaela zambind cu subinteles, importanta nu e realitatea, ci cum este ea perceputa. Si, contrar francezului, care e vesnic nemultumit, chiar si cind lucrurile functioneaza, belgianul e filozof  : “on est quand meme bien chez nous !“ spune el, iar, paradoxal, belgienii par ca se simt bine.  In plus, conchide corespondenta RFI, belgienii sint patrioti cind e vorba de mize mari iar asta s-a vazut cind Herman van Rompuy a fost numit presedinte al Uniunii Europene. Desi, in mod normal, francofonii belgieni ar fi trebuit sa il deteste, pentru ca el e cel care a redactat o lege prin care le limita drepturile, totusi, l-au sprijinit cu abnegatie spunandu-i “Notre Herman”.

 

Dupa primavara araba, vara europeana ?

 

Daca criza loveste in atitea forme statele europene, inseamna ca si Europa e in criza ? “Da”, vine sec raspunsul lui Quentin Dickinson,  care crede ca avem in primul rind o criza politica, determinata de cea economica. “Cetatenii europeni nu inteleg de ce sint atit de loviti de criza, iar vina este a oamenilor politici care nu au stiut sa anticipeze, sa reactioneze si sa explice consecintele mondializarii.  Partidele politice clasice nu au viziune si nici suflu ca sa isi antreneze cetatenii.” Si, cum natura are oroare de vid, miscarile populiste si extremiste castiga din ce in ce mai mult teren.  De ce ? “Pentru ca in momentul in care oameni instruiti, cunoscatori ai politicii, nu mai stapanesc jocul si nu pot spune de ce lucrurile nu merg, atunci europenii ii asculta cu usurinta pe liderii populisti care spun :” toti mint, noi stim, rezolvarile sint simple si la indemana !” Miscarile populiste castiga teren in fata unor clase politice obosite, uzate, care functioneaza in sisteme politice depasite. Si asta pentru ca elementele cele mai puternice din lumea noastra politica sint azi uzura puterii si absenteismul.

 

Pe fondul deprimarii inconjuratoare, Quentin Dickinson vede totusi un motiv, daca nu de speranta, macar de reflectie. “Primavara araba ne da o lectie. Am vazut in tarile arabe oameni curajosi care nu demonstrau intr-o piata pasnica, asa cum se intimpla la Londra sau la Paris, ci sub bataia gloantelor. Iar intrebarea pe care ne-o putem pune este daca, dupa primavara araba, nu vom avea cumva o vara europeana. Uitati-va la ce se intimpla in Grecia. La ce se intimpla in Portugalia. Sau in Spania. In unele locuri, oamenii doar isi striga neputinta. In altele, au inceput sa se organizeze. Se fac comisii, propuneri tematice, grupuri de specialisti. E interesant de vazut ce se va intimpla in lunile urmatoare. Poate va fi doar un foc de paie si nu se va intimpla nimic. Dar s-ar putea sa asistam si la inceputul unei noi forme de legitimitate democratica. Ce va reiesi, nu va fi neaparat un nou sistem, dar, poate, o clasa politica innoita, gratie unor oameni care nu se mai implicasera pina acum in politica dar acum o fac, intra in viata societatii si isi asuma responsabilitati”.

 

…ca si cum progresul ar exista

 

Concluzia dezbaterii vine de la Matei Visiniec care indeamna la optimism…in lipsa de altceva : “In pofida multiplelor crize, atentie, nu avem un plan B. Nu exista alternativa la Europa. Uniunea Europeana e o experienta unica in istoria continentului si a omenirii. Nu trebuie uitat ca in Europa s-au nascut literatura, arta, catedralele, dar, la nivelul relatiilor dintre state si comunitati, am avut doua mii de ani de atrocitati ! Nu a fost popor care sa nu se lupte cu vecinii lui ! Istoria Europei e o forma de nebunie, care, iata,  a inceput sa fie depasita din 1945”. Ca urmare, crede dramaturgul, generatia noastra are datoria sa spuna ca nu exista si altceva in afara constructiei europene. Putem reflecta asupra ei, o putem imbunatati, o putem corecta. “Dar…trebuie sa actionam ca si cum progresul ar exista ! Pentru ca, daca nu facem asta, ar trebui sa ne sinucidem. Nu ar mai avea rost sa iubim, sa speram, sa credem. Deci trebuie sa credem in Europa, ca si cum ea va reusi.”