Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ce ne aşteaptă după majorarea preţului la gaze

ce-ne-asteapta-majorarea-pretului-gaze.jpg

Ce ne aşteaptă după majorarea preţului la gaze

Scumpirea gazelor pentru consumatorii industriali, aprobata de ANRE de la 1 iulie, complică vieţilor românilor. Fostul ministru de finanţe Varujan Vosganian apreciază că veniturile reale ale celor care depind de stat vor scădea cu cel putin 10 procente.

Fostul ministru de finanţe, Varujan Vosganian,  califică drept incorect gestul statului de a îngheţa pensiile şi salariile în condiţiile în care rata anuală a inflaţiei a urcat la peste 8 la sută.

"Această modalitate de a îngheţa preţul la gaze pentru populaţie şi de a-l lăsa să meargă înainte pentru consumatorii industriali, care nu votează, această măsură populistă ne dă un avertisment serios cu privire la comportamentul guvernului în an electoral.

Tare mi-e teamă că măsuri de acest fel vor continua încercând să dea românilor aparenţa unei creşteri a bunăstării dar de fapt adâncind prăpastia dedesubt".

Pe de altă parte, din datele Eurostat reiese că românii plătesc preţuri aproape duble la electricitate comparativ cu francezii, raportat la puterea de cumpărare, în timp ce preţul gazelor este, după aceleaşi criterii, apropiat de media UE şi mai ridicat faţă de state precum Luxembourg, Franţa sau Belgia.

Deşi românii beneficiază, în valoare nominală, de cele mai scăzute preţuri la gaze din UE şi aproape cel mai reduse tarife la electricitate, veniturile mici ale populaţiei urcă aceste cifre până aproape de şi chiar peste media Uniunii Europene, se arată în raport.

 
Fostul ministru de finanţe, Varujan Vosganian