
Economie
China, interesată de economia spaniolă
zapatero-jose-luis-rodriguez-poza-reuters-premierul-spaniei.jpg

China se declară dispusă să facă eforturi pentru a ajuta Spania să iasă din criza economico-financiară. În ajunul vizitei vice-premierului chinez la Madrid, ambasadorul Chinei a dorit să dea tonul. Timp de trei zile, discuţiile pe care le va purta Li Keqiang, descris drept viitor şef al Guvernului comunist de la Beijing, cu oficialii spanioli vor fi concentrate pe dificultăţile financiare prin care trece statul iberic.
Economia spaniolă, a cincea a Uniunii Europene s-a prăbuşit dramatic, din cauza recesiunii, încă din al doilea semestru al anului 2008 şi are şi astăzi greutăţi în a se relansa.
Extinderea relaţiilor economice şi comerciale cu China, devenită a doua economie mondială ar putea aşadar restaura încrederea pieţelor şi asigura stabilitatea financiară.
Deţinătoare a celor mai importante rezerve de devize din lume - circa 2.600 de miliarde de dolari - China s-a declarat dispusă să ajute mai multe ţări europene, cel mai expuse unei crize a datoriilor. În acest sens, oficialii de la Beijing au promis deja că vor cumpăra obligaţii de stat din Grecia şi Portugalia.
Fără îndoială că în Spania, acelaşi scenariu se va repeta, demonstrând încă o dată capacitatea de mobilizare şi reacţie a unui stat ale cărui interese şi implicări devin tot mai globale.