Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Comisia Europeană cere Greciei să ramburseze subvenţii de peste 400 mil. euro

valoarea-totala-subventiilor-plus-dobanda-corespunzatoare-se-ridica-4248-milioane-euro.jpg

Valoarea totală a subvenţiilor plus dobânda corespunzătoare se ridică la 424,8 milioane de euro

Comisia Europeană solicită Greciei să ramburseze 424,8 milioane de euro, cu dobândă, sumă ce reprezintă ajutoare de stat ilegale acordate agricultorilor prin intermediul Organizaţiei Elene de Asigurări Agricole (ELGA) în perioada 2008-2009.

Corespondentul RFI la Atena, Monica Chihaia:

La începutul anului 2009, agricultorii greci au primit prin intermediul ELGA subvenţii europene în valoare de 415 milioane de euro. Potrivit declaraţiilor ministrului Dezvoltării rurale, Costas Skandalidis, suspiciunile au apărut la scurt timp. Oficialul elen a afirmat că „argumentele care au însoţit efectuarea plăţilor au cauzat reacţia imediată a Comisiei Europene. Ministrul de atunci al Agriculturii a fost chemat de urgenţă la Bruxelles să dea explicaţii”. Ulterior, Comisia Europeană a lansat o anchetă pentru a stabili dacă plăţile erau conforme cu dreptul comunitar. În cadrul anchetei, UE a examinat inclusiv plăţile (în valoare de 387 milioane de euro) efectuate în 2008, prin intermediul aceleiaşi autorităţi. Astfel, suma totală verificată s-a ridicat la 802 milioane. După trei ani de consultări cu autorităţile elene, Comisia a acceptat 378 din cele 802 milioane de euro ca fiind justificate.

Ce riscă Grecia?

În conformitate cu decizia care urmează să fie publicată în Monitorul Oficial al Uniunii Europene, valoarea totală a subvenţiilor plus dobânda corespunzătoare se ridică la 424,8 milioane de euro. Decizia are caracter executoriu.

Aşadar, alte aproximativ 425 milioane de euro ar trebui suportate în dauna bugetului naţional, fără a include sancţiunile suplimentare, de peste 220 milioane de euro anual, deduse de UE pentru omisiunile şi neregulile semnalate în anii anteriori.

Prin aceeaşi decizie, Comisia stabileşte un termen de patru luni pentru luarea măsurilor necesare pentru recuperarea subvenţiilor. De asemenea solicită, până la 8 februarie 2012, o informare completă cu privire la aceste măsuri. În caz de nerespectare a deciziei, Comisia poate iniţia demersuri împotriva Greciei la Tribunalul Uniunii Europene, prin care să impună noi sancţiuni financiare.

Care e ilegalitatea?

Având în vedere că petiţia Comisiei Europene nu a fost publicată încă, ne vom limita la puţinele declaraţii ale autorităţilor elene care vorbesc despre „nerespectarea normelor legale de acordare a subvenţiilor de stat (…) şi o comunicare deficitară”.

 
Monica Chihaia: Comisia Europeană cere Greciei să ramburseze subvenţii de peste 500 milioane euro