Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Contractele Hidroelectrica, desecretizate

contractele-hidroelectrica-desecretizate.jpg

Preţuri preferenţiale pentru intermediari şi contracte păguboase în domeniul energiei hidro.

Fondul Proprietatea a desecretizat situaţiile financiare şi rapoartele pentru 20 dintre companiile din portofoliul său, inclusiv Hidroelectrica, informează marţi, 26 iulie, Ziarul Financiar. Cel mai mare producător de energie din România şi cea mai valoroasă companie controlată de stat a renunţat anul trecut la un câştig de peste 90 de milioane de euro, vânzând energie prin contracte directe către marii consumatori şi furnizorii de energie, la preţuri preferenţiale, în loc să vândă prin bursa de energie, OPCOM, potrivit publicaţiei.

Alro şi Energy Holding beneficiază de cele mai bune preţuri la energia hidro, în timp ce Compania Naţională a Huilei sau Societatea Naţională a Sării cumpără megawattul/oră cu până la 40% mai scump, potrivit Ziarului Financiar.

Cât priveşte furnizorii intermediari Energy Holding şi Alpiq, aceştia deţin contracte pentru 30% din producţie la preţ preferenţial.

Informaţiile furnizate de Bursa de Energie OPCOM arată că Hidroelectrica obţine un profit de 46 de lei pentru fiecare megawatt/oră, pe care îl vinde prin contracte directe. Dacă ar merge pe bursa de energie, profitul ar fi cu peste 50% mai mare: 72 de lei.

După acest algoritm, pentru anul 2010, profitul suplimentar raportat ar fi atins 90 de milioane de euro.

Directorul general Hidroelectrica, Constantin Trihenea, spune însă că pe bursa de energie nu se tranzacţionează decât 10% din consumul intern, deci preţul OPCOM nu poate fi privit ca o referinţă, iar un profit suplimentar de 90 de milioane de euro nu ar fi reprezentat o ţintă realistă.

Anul trecut, jumătate dintre contractele directe ale Hidroelectrica au fost prelungite până în 2018, cu toate că unele dintre ele sunt considerate de către specialişti păguboase pentru companie.

Cele mai multe dintre aceste contracte au fost încheiate la începutul anilor 2000, la preţuri considerate avantajoase pentru companii precum Energy Holding, firmă fondată de Bogdan Buzăianu, finul fostului ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu.