Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dacia atacă Geneva cu Duster

200903-10168.jpg

Dacia atacă Geneva cu Duster

Dacia prezintă marţi la Salonul Auto de la Geneva conceptul crossover
Duster. Este de fapt un studiu care ar putea prefigura noi modele Dacia. Duster este un concept car futurist, rezultat din colaborarea dintre
centrul de design Renault din Bucureşti şi cel de la Guyancourt, Franţa.

Dacia prezintă marţi la Salonul Auto de la Geneva conceptul crossover Duster. Este de fapt un studiu care ar putea prefigura noi modele Dacia.
Duster este un concept car futurist, rezultat din colaborarea dintre centrul de design Renault din Bucureşti şi cel de la Guyancourt, Franţa.
Cei de la Dacia spun că Duster "este un crossover ingenios. Văzut din partea şoferului, Duster este un coupé sportiv. Văzut din partea pasagerului, Duster este un MPV (Multi Purpose Vehicle), având două uşi cu deschidere în sensuri contrare", se arată într-un comunicat al companiei.
"Nu este nevoie decât de câteva secunde pentru a trece de
la o configuraţie 4 locuri la o configuraţie 2 locuri, mod sportiv. Cu ajutorul unui buton, scaunul pasagerului culisează pe şine
ascunse în planşeu, alunecând sub scaunul şoferului. Cele două scaune
se transformă într-unul singur, degajând un volum de încărcare de 2 metri
cubi ce permite îmbarcarea unei biciclete. Aceasta se fixează cu
uşurinţă, datorită unor sisteme de ancorare aflate sub bancheta spate şi în planşeu", se mai arată în comunicatul de presă.

Maşina are 4,25 m lungime şi 1,64 m lăţime. Duster are un motor diesel de 1,5 litri 105 CP, cu un consum mediu de 5,3 litri la suta de kilometri şi emisii de 139 g/CO2 pe kilometru.

Salonul Auto de la Geneva începe marţi, 3 martie pentru presă şi joi pentru public. (CR - 2 martie 2009;23.35h)