Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Europa: grâul viitoarei recolte mai bine plătit decât cel de anul trecut, o situaţie neobişnuită primăvara

De obicei, grâul european de livrat între martie şi iulie se vinde mai scump decât grâul care urmează să fie livrat în toamnă. Explicaţia e simplă: primăvara, stocurile sunt la nivelul cel mai scăzut, chiar înainte de recoltare.

De obicei, grâul european de livrat între martie şi iulie se vinde mai scump decât grâul care urmează să fie livrat în toamnă. Explicaţia e simplă: primăvara, stocurile sunt la nivelul cel mai scăzut, chiar înainte de recoltare. După trecerea verii, abundenţa face ca preţurile să scadă. Dar anul acesta asistăm la o inversare destul de curioasă a pieţei. În Germania, Franţa, Marea Britanie, tona de grâu livrabil în noiembrie se vinde cu între 5 şi 12 euro mai mult decât cel din recolta trecută!

Motivele? Serioase îndoieli în ceea ce priveşte viitoarele recolte. Experţii publicaţiei Stratégie grains - Strategia pentru însămânţare - au revizuit în scădere producţia de grâu din Uniunea Europeană. Nu ar trebui să depăşească 128 milioane de tone, cu 8% mai puţin decât recolta, ce-i drept abundentă, a anului trecut.

Spania şi-a văzut suprafeţele de grâu reducându-le, agricultorii fiind decepţionaţi din cauza degringoladei preţurilor. De la 300 de euro tona la începutul lui 2008, preţurile au ajuns la jumătate. În această ţară, seceta a lovit atât în aprilie cât şi în mai. Dar a lovit de asemenea şi în Italia şi în Europa de Est: de la Ungaria la Bulgaria, în ce priveşte ţările Uniunii Europene. Dar şi pe ţărmurile Mării Negre, în Rusia şi în Ucraina, recoltele se anunţă dezamăgitoare.

Şi nu suntem prea optimişti nici de cealaltă parte a Atlanticului! Argentina secată e posibil să nu poată exporta un singur bob de grâu sezonul viitor. În ceea ce priveşte Statele Unite, primul exportator mondial, ploile au împiedicat germinarea seminţelor în primăvară şi au întârziat creşterea grâului din iarnă. Toate contribuie la această inflaţie inedită a grâului livrabil începând cu toamna viitoare. Rezultatul: agricultorii europeni aşteaptă să-şi vândă ultimele stocuri ale recoltei de anul trecut. Şi asta în ciuda costurilor aferente acestei depozitări prelungite. În Franţa, cu doar şase săptămâni înainte de sfârşitul sezonului 2008 / 2009, managementul societăţii Agritel estimează că unii agricultori încă nu ar fi vândut jumătate din grâul recoltat anul trecut.

Cronică de Dominique Baillard

Europa: grâul viitoarei recolte mai bine plătit decât cel de anul trecut, o situaţie neobişnuită primăvara