Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


FMI încurcă socotelile Spaniei

spania.jpg

REUTERS/Jon Nazca

Fondul Monetar Internațional aruncă în aer socotelile executivului de la Madrid. Spania este pusă într-o situație delicată. Conform ultimului raport al instituţiei  monetare, economia iberică va avea rezultate mult mai slabe decât cele anticipate de executivul de la Madrid prin noua lege a bugetului. Noile previziuni l-ar putea  obliga pe premierul Mariano Rajoy să-şi regândească politica economică orientată excesiv spre austeritatea bugetară.

Corespondentul RFI la Madrid, Mugur Chiujdea

Legea bugetului pentru anul 2013, conform căreia Madridul ar trebui să îndeplinească un obiectiv  de deficit de 4,5%, se bazează pe o descreștere economică de doar 0,5%, în schimb, conform  ultimei sale analize, Fondul Monetar Internațional anticipează că în următorul an economia  iberică va suporta o recesiune de 1,3%, ceea ce ar da peste cap toate socotelile cabinetului conservator și l-ar pune în situația delicată de a nu reuși să-și îndeplinească obiectivele de deficit pactate cu Troica, adică  FMI, Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană.

În acest context, directorul general al Fondului, Christine Lagarde, a anunțat că o echipă de economiști va ajunge săptămâna viitoare în Spania, după ce va avea loc la Tokio reuniunea anuală a instituţiei pe care o conduce.  Inspectorii  Fondului, numiţi, mai în glumă, mai în serios ”los hombres de negro”, vor veni la Madrid pentru a supune reforma financiară  unui prim examen, în urma solicitării programului de asistență financiară pentru sistemul bancar.

 Conform Memorandumului încheiat cu autorităţile de la Bruxelles şi cu FMI, pentru a avea la dispoziţie cele 100 miliarde de euro  necesare recapitalizării băncilor,  Spania trebuie să întreprindă o serie de reforme în legislația financiară, cu doi vectori foarte importanți. În primul rând se pretinde o disciplină bugetară strictă, cu obiective de deficit foarte clare pentru anii următori, iar în al doilea rând se  cere constituirea așa numitei ”bănci rele”, adică a unei instituții de stat care să reunească  toate activele toxice ale băncilor recapitalizate cu bani  publici. Această instituție ar trebui să scoată pe piață toate propietățile cu care au ramas băncile în urma dezastrului de pe piața imobiliară, măsură cu care se speră reașezarea  prețurilor şi deblocarea acestui sector. 

Conform declaraţiilor autorităților de la Madrid, această bancă va deveni operațională în luna noiembrie, iar în ceea ce priveşte disciplina bugetară executivul spaniol a întreprins, după cum se ştie, reforme agresive de austeritate, care au atins societatea spaniolă în toată structura ei, pentru a convinge că nu cheltuiește mai mult decât a promis.

Problema cu care se confruntă premierul Rajoy este că politica economică pe care o duce este orientată excesiv spre gestionarea cheltuielilor şi nu are pârghii care să stimuleze creşterea economică, aceasta fiind principala critică adusă de opoziţia socialistă. 

Acest raport al Fondului Monetar Internaţional așază Spania, alături de Grecia, la coada listei previziunilor economice pentru anul 2013, iar datele oferite sunt mult mai sumbre, atât în ceea ce priveşte recesiunea şi rata şomajului cât şi deficitul bugetar.

Un adevărat duș cu apă rece pentru cabinetul conservator care  săptămâna viitoare trebuie să primească economiștii trimiși de Christine Lagarde şi să-i convingă că viitorul economiei spaniole nu este chiar atât de negru.

Dacă se constată că Spania nu poate îndeplinii condiţiile memorandumului, ceea ce devine din ce în ce mai evident, acest lucru ar putea să aibă drept consecință sistarea ajutorului, renegocierea condițiilor sau implementarea unui nou set de măsuri de austeritate (ceea ce pare cel mai probabil) care ar viza pensionarii, ca victimă a acestei politici agresive, după cum anticipeaza sindicatele şi opoziția socialistă.

Opoziția nu a pierdut ocazia de a adăuga previziunile FMI la lista criticilor aduse cabinetului conservator. În cursul dimineții, purtătorul de cuvânt al socialiştilor din Camera Deputaților, Soraya Rodriguez, a subliniat faptul că "dramaticele" prognozele de creștere ale FMI nu fac decât să confirme faptul că bugetul gândit  de guvernul popular este doar o formă de a  "farda  realitatea”, “Totul este fals, (...) această lege nu are nici o valoare”. 

“Este lamentabilă forma în care ministrul economiei a răspuns la această situație” a mai adăugat Soraya Rodriguez, referidu-se la declaraţiile ministrului Luis de Guindos, care afirmase cu puţin timp în urmă că previziunile FMI se datorează doar unui context internațional nefavorabil.