
Economie
FMI a revizuit pozitiv acordul preventiv cu România
fmi-sediu.jpg

"România continuă să facă progrese bune în cadrul acordului preventiv. Totuşi, perspectivele economice rămân dificile, din cauza situaţiei externe şi a celei interne, care au condus la presiuni pe cursul de schimb şi au subminat încrederea", a declarat primul adjunct al directorului general al FMI, David Lipton, într-un comunicat transmis de instituţia internaţională.
Autorităţile au menţinut o disciplineă strictă a cheltuielilor, în conformitate cu obiectivul reducerii deficitului bugetar la 3% din PIB în 2012, a mai spus Lipton, adăugând că măsurile pentru asigurarea scăderii arieratelor rămân o prioritate.
"Va fi necesară o încetinire a investiţiilor în lumina recentei sistări a eliberării de fonduri de la UE pentru unele programe. Se impun, de asemenea, eforturi suplimentare pentru a îmbunătăţi administrarea taxelor şi pentru a reforma sectoarele sănătăţii, energiei şi transporturilor", a afirmat Lipton, care a condus şedinţa board-ului FMI în care a fost aprobată noua tranşă pentru România.
Liberalizarea preţurilor la energie înregistrează progrese, însă este necesară şi o accelerare a reformei întreprinderilor de stat, a adăugat el.
Sistemul bancar îşi păstrează rezerve semnificative pentru a face faţă creşterii creditelor neperformante şi efectelor unor evenimente din Europa. Totuşi, autorităţile trebuie să rămână vigilente şi să continue să consolideze plasa de siguranţă a sectorului financiar şi planificarea pentru situaţii de urgenţă, a avertizat Lipton.
Oficialul FMI a mai spus că intervenţiile în susţinerea leului ar trebui să fie limitate doar la reducerea volatilităţii cursului de schimb.
România are în derulare, de la 31 martie 2011, un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,1 miliarde DST - drepturi speciale de tragere (3,5 miliarde euro), completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro, tranşele putând fi trase de autorităţile române doar dacă este necesar.