Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Formularul 112, exclusiv online. Angajatorii, prinşi între dezinformare şi amendă

Vestea că angajatorii sunt obligaţi să depună Declaraţia fiscală unică (Formularul 112) numai pe internet, începând cu 1 august, s-a transmis “din gură în gură”, spune la RFI Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România. Cei care nu depun declaraţia sunt pasibili de amenzi cuprinse între 1000 şi 5000 de lei. Mediul de afaceri salută decizia, cu anumite amendamente însă.

Categoric, este o măsură binevenită, spune Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România. Totuşi, el reclamă timpul scurt în care aplicaţia a fost implementată şi faptul că firmele angajatoare au la dispoziţie doar două zile pe lună pentru a completa declaraţia online, ceea ce ar putea bloca aplicaţia electronică, dat fiind numărul mare de firme existente în România.

De asemenea, Pârvan atenţionează că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a informat corect angajatorii. “Comunicarea s-a făcut la nivel de patronat, au fost date comunicate de către ANAF şi aşa mai departe.” Normal ar fi fost, spune Pârvan, ca Agenţia să transmită fiecărui angajator o informare scrisă. “S-a mers pe informarea din om în om.

Ca atare, este posibil ca unii angajatori să nu ştie nici la această oră că vor depune declaraţia online. “Avem angajatori până în mediul rural. Cel care are o firmă de tăiat lemne sau de adunat fructe de pădure sau un restaurant într-o comună, evident că află mai greu de povestea asta.” Ce se întâmplă cu el atunci? “Va lua amendă sau va rămâne la mâna inspectorului fiscal. Trebuie înlocuite acţiunile astea punitive cu acţiuni de informare, instruire, îndrumare! Şi lăsaţi acolo un document şi un proces-verbal cu instruirea care e făcută. Amenda e (...) încă o sursă de corupţie”, conchide secretarul general AOAR.

Firmele care au cel puţin un angajat sunt obligate ca, începând din această lună, să depună Formularul 112 (Declaraţia Fiscală unică) privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, exclusiv în varianta online. Pentru a depune declaraţia, firma sau contabilul acesteia trebuie să deţină un certificat digital în valoare de 60 de euro şi să completeze formularul online. Certificatul se reînnoieşte anual cu circa 37 de euro.