Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


François Hollande îşi pune speranţele în bugetul Franţei pe 2013

francois-hollande-isi-pune-sperantele-bugetul-frantei-2013.jpg

François Hollande, optimist după prezentarea bugetului Franţei pe 2013 (Foto: Reuters/Regis Duvignau).

Preşedintele Franţei spune că bugetul pe anul 2013 este unul care va duce la redresarea economiei şi la reluarea creşterii economice. Documentul a fost prezentat vineri la Paris, în timpul unei şedinţe a Consiliului de Miniştri.

François Hollande spune că noul buget al Franţei este unul care permite reducerea deficitului şi ameliorarea performanţelor economice. Proiectul legii finanţelor Franţei pe 2013 stabileşte, printre altele, reducerea deficitului bugetar şi o creştere a taxelor pentru persoanele care câştigă mai mult de un milion de euro pe an.

Persoanele cu venituri mai mari de 150 de mii de euro pe an vor plăti 45% la stat, iar cele cu peste un milion de euro trebuie să vireze către Fisc 75% din încasări, măsuri cu un efect combinat estimat la 500 de milioane de euro.

Totodată, Franţa va introduce taxe mai mari pe dividende şi alte profituri obţinute din investiţii şi va elimina sau reduce o parte din deducerile fiscale.

Bugetul Franţei pe anul viitor vizează reducerea deficitului cu aproximativ 30 de miliarde de euro în 2013. Pe lângă cele 20 de miliarde din majorări de taxe, Parisul speră să economisească alte zece miliarde de euro prin îngheţarea sau reducerea cheltuielilor publice.

Bugetul Franţei pentru 2013 prevede o creştere economică de 0,3% în acest an, urmată de un avans de 0,8% anul viitor.