Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa lansează un avertisment Greciei înainte de alegeri

franta-lanseaza-un-avertisment-greciei-inainte-alegeri.jpg

François Hollande (Foto: Reuters/Jacques Brinon/Pool)

Dacă Atena nu îşi respectă promisiunile făcute Uniunii Europene, Băncii Centrale Europene şi FMI, vor apărea unele ţări care vor cere ieşirea Greciei din zona euro. Avertismentul formulat de preşedintele francez, François Hollande, vine pe ultima sută de metri a campaniei pentru alegerile legislative, ce vor avea loc duminica aceasta.

"Vor apărea ţări care ar prefera să termine cu prezenţa Greciei în zona euro", a avertizat François Hollande, într-un interviu pentru televiziunea greacă Mega Channel. Clasa politică de la Atena trebuie să îşi respecte deci angajamentele pe care şi le-a luat faţă de instituţiile financiare internaţionale–Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI.

François Hollande a încercat apoi să domolească tonul şi i-a asigurat pe greci că îi respectă şi că ei vor fi cei care vor decide la scrutinul pentru legislative de duminică. "De asemenea, a respecta angajamentele asumate nu înseamnă a rămâne în aceeaşi situaţie şi eu însumi am pledat pe lângă colegii mei şefi de stat şi de guvern, pentru ca fondurile europene neutilizate să poate fi folosite de Grecia, care să îşi recapete astfel creşterea economică", mai spune şeful statului francez.

Victoria socialistului Hollande la prezidenţialele din Franţa a fost primită cu bucurie de majoritatea grecilor, după ce aceştia au avut parte de prea puţină îngăduinţă în vremea tandemului Sarkozy-Merkel.

Mesajul vine în contextul în care una dintre favoritele la legislativele greceşti este formaţiunea de stânga Syriza, are pledează pentru ruperea acordului cu creditorii externi.

 

Veşti proaste şi dinspre bănci

 

Semnalul a venit nu doar din partea liderului francez, ci şi dinspre băncile din Hexagon. Crédit Agricole a anunţat că ar putea renunţa la banca pe care o deţine în Grecia, Emporiki, dacă ţara iese din zona euro. Emporiki, care are operaţiuni şi în România, fie ar putea să intre într-un conglomerat de bănci elene, în care participaţia băncii franceze va fi micşorată până la 10%, fie va fi lăsată să se prăbuşească. Crédit Agricole ar putea pierde în oricare dintre scenariile ce ar urma Grexitului–ieşirii Greciei din zona euro–circa cinci miliarde de euro. La începutul anilor 2000, grupul francez a luat o decizie similară în privinţa diviziei sale din Argentina, atunci când statul a intrat în incapacitate de plăţi.

O altă mare bancă franceză, Société Générale, deţine şi ea o instituţie de credit în Grecia–Geniki, mult mai mică însă decât Emporiki. În contextul în care marile bănci europene au anunţat că îşi fac planuri de urgenţă în privinţa Greciei, directorul Société Générale a anunţat că Geniki "va fi protejată, indiferent de scenariu". Bancherii greci spun că s-au confruntat în ultimele zile cu retrageri masive de depozite în valoare de 500 până la 800 de milioane de euro zilnic, iar retragerile cresc înaintea alegerilor, transmite Reuters.

Pieţele financiare par oricum să privească tot mai neîncrezătoare ce se întâmplă în Grecia, iar temerile se reflectă mai nou şi în dobânzile la care se împrumută statele din nordul Europei. Randamentul sau dobânda obligaţiunilor emise de Germania, Finlanda şi Olanda a crescut. Randamentul obligaţiunilor Guvernului spaniol rămâne şi el ridicat, de aproape 7% şi asta în ciuda anunţului Spaniei că va accepta un împrumut extern de 100 de miliarde de euro, pentru recapitalizarea băncilor sale.