G8, 40 de miliarde de dolari pentru „primăvara arabă”

primavara-araba.jpg

REUTERS/Philippe Wojazer

La Deauville, în Normandia, se încheie vineri reuniunea G8 de două zile organizată de Franţa şi putem spune că acest "summit", pe lângă numeroasele subiecte abordate, a luat şi forma unei conferinţe a ţărilor donatoare: 40 de miliarde de dolari sunt anunţaţi pentru sprijinirea "primăverii arabe". Din multe puncte de vedere acest "summit" 20, este considerat deja un succes.

Putem spune aproape că acest "summit" este un succes personal al preşedintelui Nicolas Sarkozy. Se ştie că preşedintele american Barack Obama, depăşit de marele număr de "summit"-uri la care este invitat, a dorit la un moment dat să fie abandonată formula G8 în favoarea formulei G20, un summit la care sunt invitate şi câteva din marile ţări emergente care contează pe planetă. Şeful statului francez a insistat însă pentru menţinerea acestui nucleu G8 capabil să impulsioneze mai repede unele lucruri, ceea ce s-a şi văzut la Deauville.

Sprijinul ţărilor puternic industrializate este total faţă de democraţiile arabe şi faţă de aspiraţiile spre democraţie din lumea arabă. 40 de miliarde de dolari ar urma să fie orientaţi spre economiile, şi ele în tranziţie, ale ţărilor arabe care optează pentru valorile democraţiei şi ale liberalismului. Aceşti bani vor fi oferiţi în special sub formă de împrumuturi de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, de Fondul Monetar Internaţional şi de Banca Mondială.

G8 doreşte însă să promoveze democraţia şi mai la sud de zona Magrebului, de unde şi prezenţa, astăzi la Deauville, a preşedinţilor din Coasta de Fildeş, Guineea şi Niger. G8 a semnat o declaraţie comună cu mai multe ţări africane, printre care Senegalul, Algeria, Etiopia şi Africa de Sud, salutând progresele diplomaţiei în aceste regiuni şi lansând un apel la întărirea cooperării în lupta împotriva terorismului, a pirateriei şi a traficului de droguri.

Grupul G8 îşi mai exprimă sprijinul pentru viziunea preşedintelui american Barack Obama în privinţa păcii în Orientul Apropiat. Reamintim că liderul de la Casa Albă doreşte crearea unui stat palestinien pe baza frontierelor din 1967, ceea ce respinge Israelul. De notat că Franţa este şi ea foarte activă în contextul acestor eforturi de deblocare a procesului de pace din regiune, iar săptămâna viitoare ministrul francez de externe Alain Juppé este aşteptat pentru un turneu diplomatic în Orientul Apropiat.

Occidentalii, au mai reuşit la Deauville să-l asocieze pe preşedintele rus Dimitri Medevedev la poziţia lor în ce priveşte Libia. Practic, preşedintele rus a semnat împreună cu partenerii săi occidentali precum şi cu Japonia o declaraţie prin care i se cere lui Muammar Gaddafi să plece de la putere. În paralel, însă Rusia îşi oferă şi oficiile de mediere în criza libiană, ceea ce Barack Obama şi Nicolas Sarkozy au acceptat.

În declaraţia lor finală de la Deauville cele opt mari puteri industriale îşi mai exprimă preocuparea în materie de economie şi finanţe. Ei constată reluarea creşterii economice dar persistenţa unor riscuri, precum şi apariţia unor grave probleme bugetare pe plan intern în multe ţări. Cei 8 se mai angajează să promoveze o politică economică de natură să ducă la crearea de locuri de muncă.

Pentru a rezuma putem spune, fapt observat şi de cotidianul LE MONDE, că occidentalii încearcă să-şi reafirme supremaţia mondială odată cu acest summit G8. Ei mai pun în lumină faptul că familia ţărilor care fac parte din grupul G8 este mai strânsă, mai unită şi mai eficientă decât marea familie a grupului G20, de unde şi rolul de "leadership" mondial al ţărilor puternic industrializate.  

 
Matei Vişniec