Gazele de şist din România, o Fata Morgana

Mihai Valentin Batistatu : E greu de estimat. La ora actuală nu s-a făcut o inventariere completă a potenţialului, a resurselor de şisturi. Sunt resurse dar nu sunt chiar atât de mari ca, de exemplu, în Polonia. 

Rep. : Unde sunt localizate aceste resurse ?

Mihai Valentin Batistatu : Deocamdată, cercetările care s-au făcut nu au punctat cu exactitate o zonă mai favorabilă. Practic, ceea ce se caută acum, se caută în aşa-numita Platformă Moesică sau Valahică şi mai în Nord, mergând spre Depresiunea Bârladului. Aici s-au făcut cercetări însă rezultatele nu sunt concludente. Aceste zăcăminte sunt plasate, în general, la adâncimi destul de mari, adică de 2000-3000 de metri.

Rep. : Din această cauză nu le-a exploatat România ? Nu s-a încercat nimic în epoca comunismului ?
 

Mihai Valentin Batistatu : Nu, nu din această cauză ! Nu s-au exploatat din cauză că nu exista tehnologia în momentul respectiv. Metoda de exploatare a acestor şisturi argiloase în vederea obţinerii de gaze este foarte complicată şi necesită foarte multă tehnologie şi echipamente. Şistul ăsta, care în mod normal nu are niciun fel de posibilitate de a lăsa fluidele să curgă, este fracturat cu o soluţie hidraulică.

Această soluţie conţine în principal apă, nişte aditivi şi nisip şi asta creează nişte fisuri în rocă. Pentru pomparea asta sunt necesare câţiva zeci de mii de cai putere ai unor utilaje. Practic în Europa nimeni nu are un asemenea potenţial. Tipul ăsta de utilaje - agregatul de cimentare - care se foloseşte la operaţia respectivă, dacă le-am strânge pe toate din România, n-am reuşi să facem o fracturare într-un şist argilos în aşa fel încât să producă gaz. 

Rep. : Ce riscuri prezintă pentru mediu această tehnologie?

Mihai Valentin Batistatu : Pentru a determina această fractură a şisturilor în vederea obţinerii gazului, se pompează zeci de mii dacă nu sute de mii de metri cubi de soluţie pe bază de apă, bineînţeles în strat. O parte din ea se recuperează, o parte din ea rămâne acolo şi este extrasă o dată cu gazul. Or, apa asta, normal că după ce ai folosit-o trebuie în primul rând stocată. Şi să stochezi 100 000 de metri cubi de apă pentru o fracturare la o sondă, nu e puţin lucru. După asta trebuie epurată. 

Rep. : Presa română a scris că anumite companii americane ar fi interesate de exploatarea zăcămintelor de şist din România. Cum şi-au dat seama americanii de acest potenţial, există posibilitatea identificării acestor zăcăminte prin teledetecţie satelitară ?

Mihai Valentin Batistatu : Nu ! Asta întotdeauna a fost aşa, un fel de Fata Morgana. Se fac studii de perspectivă cu privire la potenţialul unor zone însă toate sunt cu semnul întrebării. În ce priveşte teledetecţia, aceasta are influenţă pe un interval de adâncime foarte limitat. Acestea sunt deci speculaţii pentru a se vinde bine ştirea respectivă. Aşa s-a spus şi pe vremuri că zăcămintele de petrol din Marea Nordului au fost puse în evidenţă prin teledetecţie s.a.m.d. însă realitatea este departe.

Bineînţeles, ei [americanii] iau în considerare evoluţia unei bucăţi din scoarţă terestră şi îşi dau seama că acolo, la un moment dat, au fost nişte evenimente sedimentare, tectonice care au avut ca rezultat formarea acestor şisturi. Numai pe urmă încep să caute ! Aceste zăcăminte nu sunt chiar atât de uşor de găsit şi mai ales de evaluat.

Este ca la război, poţi să vi cu avionul şi să bombardezi un an întreg, dacă nu vine infanteria şi să pună piciorul nu se realizează nimic. Tot aşa şi aici, dacă nu ai un eşantion de rocă căruia să-i analizezi conţinutul de materie organică, conţinutul de gaz şi apoi să extrapolezi la volumul de rocă pe care-l presupui la zona respectivă, nu poţi să spui că există o resursă semnificativă sau nu.

Rep. : Deci credeţi că ne situăm la cateogoria speculaţii  ?
 

Mihai Valentin Batistatu :  Deocamdată da şi să ştiţi că vă pot da câteva exemple în acest sens. După 1990, a venit în România Amoco, tot aşa cu nişte perspective pe care le considera e sigure. A încercat, a săpat o sondă în apropierea Buzăului, vreo 5000 de metri, au plecat. A venit Shell, a investit la vremea respectivă vreo 20 de milioane de dolari, şi a plecat. A venit Enterprise, a găsit ceva dar deocamdată nu pot exploata - acum 15-20 de ani a găsit un zăcământ de gaz în largul coastelor Mangaliei dar unde apa este foarte adâncă şi nu este rentabil din punct de vedere economic.  Deci, deocamdată, singura ţară din Europa care face nişte experimente care s-ar putea să fie încununate de succes este Polonia dar aici compania este de stat şi îşi permite să investească acolo unde crede că are prioritate. 
 
Rep. : Cât de rentabilă este exploatarea unor asemenea zăcăminte  ?
 

Mihai Valentin Batistatu : Este vorba despre acelaşi tip de gaz, doar că e mai greu de extras şi deci mai greu de obţinut. 

Rep. : Dar asta ar însemna un preţ mai mare al gazului, nu  ?

Mihai Valentin Batistatu : Acum, cinstit vorbind, oricât de mare ar fi preţul unui metru cub de metan - că tot metan se obţine şi din zăcămintele de şist - oricum este mai ieftin decât ce ne vând nouă ruşii. Această metodă este însă pentru cei care nu au altă posibilitate pentru că aproximativ 70-72 % din gazul metan existent la ora actuală ca resursă exploatabilă pe glob e în Rusia. 

Rep. : Şi România - în privinţa resurselor de gaz, clasice - unde se află ? Cât timp mai dispunem de asemenea resurse, se mai pot identifica la mare adâncime ?
 

Mihai Valentin Batistatu : În zona Olteniei a fost găsit şi pus în producţie un zăcământ destul de important. O sondă care produce 500 000 a€“ 600 000 de metri cubi de gaz pe zi înseamnă ceva ! România, la ora actuală, produce cam 60-70 % din necesarul de gaze. 

Având în vdere ca mai există o resursă importantă deoacamdata nevalorificată în zona platoului continental al Mării Negre, de 10 miliarde sau de 100 de miliarde de metri cubi (- adevărul este mereu la mijloc ! -), considerând şi gazele asociate (- pentru că atunci când extragi ţiţeiul are o anumită cantitate de gaze care se recuperează -), avem un potenţial de gaze care mai poate fi exploatat cel puţin 20 de ani de acum înainte.