Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Grecia primeşte o gură de oxigen

grecia-primeste-o-gura-oxigen.jpg

Parlamentul de la Atena (Foto: Reuters/Yannis Behrakis)

Grecia primeşte de la miniştrii de Finanţe din zona euro o păsuire de încă doi ani pentru reducerea deficitului bugetar. Miniştrii s-au angajat să acopere necesarul de finanţare rezultat, însă Germania neagă că este luată în calcul o extindere a programului financiar pentru statul elen.

Noul termen impus Greciei pentru reducerea deficitului bugetar este 2016, faţă de termenul anterior, 2014.

Creditorii internaţionali ai Greciei au amânat pentru săptămâna viitoare o decizie privind eliberarea următoarei tranşe a împrumutului destinat statului elen.

"Grecia a făcut o mare parte din ceea ce avea de făcut, a adoptat un program ambiţios de reformă şi un buget impresionant pentru 2013", a declarat şeful Eurogrup, Jean-Claude Juncker, la Bruxelles.

"Sunt extinse ţintele fiscale pentru Grecia, nu programul. Nu sunt luate în calcul fonduri de 32 de miliarde de euro. Programul se încheie în 2014", a precizat un oficial din Ministerul german de Finanţe.

Suma de 32 de miliarde a fost prezentată într-un raport al Troicii creditorilor externi şi reprezintă o estimare a fondurilor necesare pentru prelungirea până în 2016 a perioadei în care Grecia trebuie să-şi atingă obiectivele privind deficitul bugetar.