Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Guvernul dă o lovitură persoanelor cu handicap şi veteranilor

palatul-victoria-20101013120629.jpg

Măsuri nepopulare, luate de Palatul Victoria.

Decizii nepopulare ale Guvernului condus de Emil Boc : Executivul ar urma să elimine gratuităţi pentru veterani, să taie alocaţiile persoanelor cu handicap, precum şi dreptul la gratuitate pe transportul în comun şi CFR pentru persoanele persecutate politic, înlocuindu-le cu sume fixe. Preşedintele AFDPR, Octav Bjoza spune la RFI că e o umilinţă în plus, adusă unor categorii şi aşa defavorizate.

Decizii nepopulare ale Guvernului condus de Emil Boc : Executivul ar urma să elimine gratuităţi pentru veterani, să taie alocaţiile persoanelor cu handicap, precum şi dreptul la gratuitate pe transportul în comun şi CFR pentru persoanele persecutate politic, înlocuindu-le cu sume fixe.

Potrivit unui document citat de Jurnalul National, noile reduceri de cheltuieli ar urma să fie aplicate de la 1 ianuarie 2011.

Documentul prevede abrogarea unor texte de lege, care acordau ajutoare sociale pentru veteranii de război şi pentru persoanele persecutate politic în regimul comunist. Veteranii ar urma să nu mai beneficieze de scutirea de la plata abonamentului telefonic şi a celui radio-tv. Cei persecutaţi politic pierd, pe lângă aceasta şi dreptul la gratuitate pe transportul în comun, dar şi la CFR.

Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Octav Bjoza (audio) spune la RFI că e o umilinţă în plus, adusă unor categorii şi aşa defavorizate.

"Pensia mea de inginer e 1.200. Sergentul major de Securitate, care era pus să mă bată cu ciocanul, cu sârmă ghimpată, în anchete, în urmă cu 52 de ani are pensia de peste trei ori cât mine. Deci au de unde să le plătească criminalilor pensiile în continuare, că mai trăiesc şi sunt îngropaţi cu onoruri militare", afirmă Octav Bjoza.

Guvernul ar urma să taie indemnizaţiile primite de persoanele cu handicap şi să acorde sume fixe lunare, respectiv 340 de lei pentru handicap grav, 250 de lei pentru handicap accentuat şi 35 de lei pentru handicap mediu.

Tot de la 1 ianuarie 2011, ar urma să fie tăiate şi indemnizaţiile acordate celor care îngrijesc persoane cu handicap, care sunt în prezent de 400 de lei lunar.

Asistentul persoanei cu handicap va primi doar 50% din salariul net al unui asistent social debutant cu studii medii şi va fi obligat să îngrijească două persoane cu handicap.

Dacă nu poate îngriji două persoane cu handicap, din cauză că are în grijă o persoană singură cu handicap sever, va primi doar jumătate din sumă.

 
Octav Bjoza (AFDPR), despre eliminarea unor facilităţi pentru veterani şi foştii deţinuţi politici.