Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Îngheţarea preţului carburanţilor, "târzie, dar binevenită"

Îngheţarea preţului carburanţilor ar fi o măsură "cam târzie". O spune la RFI vice-preşedintele PSD, Constantin Niţă, fost ministru pentru IMM-uri în Guvernul PDL-PSD. El crede însă că o decizie de acest gen s-ar impune.

Premierul a cerut Consiliului Concurenţei şi Departamentului pentru Afaceri Europene să analizeze dacă preţul carburanţilor poate fi îngheţat. O măsură care se impune într-o perioadă de criză, dar care vine cam târziu, spune vice-preşedintele PSD, Constantin Niţă.

"Într-o perioadă de criză, sigur că poate fi luată această măsură. Avem exemplul Bulgariei, mai ales că noi avem şi o lege mi se pare dinaintea intrării noastre în Uniunea Europeană, care prevedea asemenea lucruri. Reprezentanţii statului în Consiliul de Administraţie de la Petrom ar fi trebuit să se bată mai demult pentru menţinerea unui preţ echilibrat pe piaţa românească. Statul ştie foarte bine să-şi ia accizele pe care le-a crescut anul acesta. Cu atât mai bine trebuia să se preocupe şi de soarta milioanelor de cetăţeni ai ţării. Prin urmare, este cam târziu demersul primului-ministru, dar este binevenit dacă îl face şi-n aceste momente", afirmă fostul ministru pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

Niţă precizează că jumătate din preţul benzinei înseamnă accize şi alte taxe pe care le încasează statul. "În preţul benzinei sau în preţul produselor petroliere, 50% sau peste 50% reprezintă taxe şi accize, pe care statul român le ia. Deci statului îi convine. Atâta timp cât câştigă foarte bine din această creştere a preţurilor, sigur că el nu are în interes să scadă accizele şi taxele. Iată de exemplu în Anglia se pune problema scăderii accizelor, în Croaţia, în Lituania", declară el.

Vice-preşedintele PSD crede că statul trebuie să intervină, pentru că altfel puterea de cumpărare a populaţiei va scădea. "La un moment dat, nimeni nu o să mai poată cumpăra, iar toate aceste creşteri de preţuri la produsele petroliere unde se reflectă ele? Se reflectă în preţurile de zi cu zi, în transporturi, alimente, toate bunurile şi serviciile pe piaţă", explică Niţă.

 
Constantin Niţă, intervievat de Cosmin Ruscior