Italia. Ce conţine planul de austeritate şi cine este Mario Monti

Ce conţine acest controversat plan de austeritate

Proiectul legislativ vizează măsurile de austeritate promise de Guvernul Italiei, condus încă de Silvio Berlusconi, Uniunii Europene. Senatul a adoptat aceste măsuri cu o largă majoritate: 156 de voturi pentru, 12 împotrivă şi o abţinere. Să menţionăm însă că senatorii Partidului Democrat (de opoziţie) şi cei ai celui de-al Treilea Pol (de dreapta) nu au participat la vot.

Principalele măsuri cuprinse în acest pachet:

• cedarea unora dintre activele publice;

• liberalizarea serviciilor publice;

• creşterea vârstei de pensionare la 67 de ani începând din 2026;

• simplificarea procedurilor administrative;

• măsuri fiscale pentru stimularea angajării tinerilor şi femeilor;

• deduceri fiscale pentru proiectele de infrastructură;

• salarii compensatorii pentru funcţionarii publici care vor fi disponibilizaţi.

Aceste măsuri sunt esenţiale pentru a se evita scăparea de sub control a crizei datoriilor de stat în Italia. Întreg pachetul a fost aprobat joi cu o majoritate confortabilă de Comisia de Buget din Senat.

Ce se întâmplă după adoptarea planului

Există nişte etape tehnice. Pentru început, documentul este trimis în Camera Deputaţilor, unde este dezbătut sâmbătă. Odată votat, intră în aplicare. Odată cu acest vot final însă, e aşteptată şi demisia lui Berlusconi, care a anunţat şi că nu va mai candida la alegerile anticipate. Aşadar, premierul încă în funcţie şi-ar putea depune demisia încă de sâmbătă seară. Mario Monti ar urma să primească la scurt timp după aceea mandatul de formare a unui nou Guvern.

Preşedintele italian, Giorgio Napolitano, a cerut Parlamentului să acţioneze rapid, iar mulţi comentatori anticipează că noul Guvern va fi format în cea mai mare parte din tehnocraţi. Cabinetul Monti ar putea fi învestit chiar duminică seara, pentru a fi deja funcţional la deschiderea pieţelor de luni.

Giorgio Napolitano a intervenit miercuri pentru a calma pieţele, după ce costurile de împrumut ale Italiei au depăşit pragul psihologic de 7%, atingând niveluri care a putea bloca accesul statului la împrumuturi externe. E un prag critic, care a obligat până acum alte ţări europene – cum ar fi Grecia sau Irlanda, să ceară ajutor internaţional. Pe scurt, miza acestui pachet de măsuri adoptat vineri era foarte mare.

„Super Mario”. Cine este Mario Monti, succesorul lui Berlusconi

Mario Monti  are 68 de ani şi este preşedintele Universităţii Bocconi din Milano. Este supranumit „Super Mario” pentru inteligenţa şi dedicaţia sa în serviciul public. A avut două mandate de comisar european (pentru Piaţa Internă şi apoi pentru Concurenţă). Un economist riguros, Monti a fost numit de ziariştii din La Repubblica drept „cel mai anglo-saxon dintre personajele publice italiene”. Stilul său sobru contrastează flagrant cu maniera spumoasă de a face politică, instituită de Silvio Berlusconi, iar credibilitatea sa externă este uriaşă. De altfel, preşedintele Napolitano l-a numit pe Monti săptămâna acesta senator „pe viaţă”.

Pieţele reacţionează pozitiv la măsurile Romei

Ca o confirmare a încrederii acordate Italiei, costul de împrumut pentru obligaţiunile cu maturitate la zece ani emise de guvernul italian a scăzut pentru a doua zi consecutiv, la 6,67%.Există şi un scenariu în care Fondul Monetar Internaţional sau Fondul european de stabilitate financiară ar urma să acorde Italiei un credit limitat, între 50 şi 80 de miliarde de euro, dar Italia trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. Măsura ar rezolva problema creditării pe termen scurt şi ar da credibilitate planului de austeritate care va fi implementat de guvernul italian.

Pe de altă parte, mutarea ar da investitorilor senzaţia că problemele Italiei sunt mult mai grave decât s-a crezut iniţial şi ar încuraja comportamentul speculativ de pe pieţe. Din acest motiv, propunerea a fost refuzată de premierul italian încă în funcţie vineri, Silvio Berlusconi.

Scenarii posibile

Nu este exclus ca situaţia din Italia să se îndrepte către o variantă greacă. Mai exact, UE şi FMI să ia asupra lor povara datoriilor Italiei, până când încrederea cu privire la capacitatea Italiei de a-şi achita propriile datorii va fi restabilită. Problema este însă dimensiunea datoriei italiene. În timp ce o ţară mică, precum Grecia, are nevoie de 130 de miliarde de euro pentru a-şi acoperi nevoile de creditare pentru trei ani, Italia are nevoie de aceeaşi sumă pentru a acoperi nevoile a doar şase luni.

De unde ar putea fi strânsă această sumă? În acest moment, nimeni nu ştie. În fine, se mai ia în calcul şi ideea ca Banca Centrală Europeană să intervină pe piaţă pentru a cumpăra obligaţiunile Italiei. Totuşi, Germania se opune unei „finanţări monetare” şi o astfel de măsură este interzisă prin Tratatul de la Lisabona.

Interesant este că băncile cu cea mai mare expunere la datoria Italiei sunt chiar cele italiene. Astfel, Intesa, UniCredit şi Banca Monte au creditat statul cu aproximativ 150 de miliarde de euro. De pe listă nu lipsesc, evident, nici băncile germane şi franceze, ceea ce, în orice scenariu, produce îngrijorare nu numai asupra datoriei suvereane a statului, ci asupra sistemului bancar european.