Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


John Lipsky, interimar la FMI în lipsa lui DSK

Dominique Strauss-Kahn rămâne deocamdată în detenţie, iar atenţia este îndreptată acum către numărul doi al FMI, americanul John Lipsky. În acelaşi timp, au început să se vehiculeze posibili succesori pentru DSK la şefia Fondului Monetar Internaţional.

John Lipsky nu are nici statura lui Dominique Strauss-Kahn şi nici carnetul de adrese al acestuia. Apropiaţii spun că americanul este mereu grijuliu pentru a menaja susceptibilităţile statelor membre. Totuşi, după cum scrie presa cu tentă economică, John Lipsky este caracterizat de grija pentru disciplină bugetară.

În particular, acest individ înalt de doi metri este foarte spiritual. Documentarul "Un an împreună cu DSK" difuzat în martie de canalul francez Canal + dezvăluie înţelegerea personală dintre DSK şi Lipsky. La fel ca DSK, Lipsky este doctor în economie la Stanford, unde Strauss-Kahn a predat acum zece ani.

Cariera la FMI şi-o începe la mijlocul anilor '70. A fost reprezentantul permanent al instituţiei în Chile, în timpul generalului Augusto Pinochet. Se specializează pe pieţe financiare internaţionale şi acest lucru i-a permis să urce rapid treptele ierarhiei.

 

Cât va dura interimatul lui Lipsky în lipsa lui DSK?

 

Nu se ştie cât timp va dura interimatul lui Lipsky, dar în cazul demisiei lui DSK, procedura de numire a unui nou director general este destul de lungă.

Europenii încearcă să îşi conserve acest post esenţial. Numele cel mai des vehiculat este al lui Christine Lagarde, ministrul francez al Economiei.

Sunt vehiculate şi alte nume: fostul preşedinte al Bundesbank, Axel Weber sau elveţianul Josef Ackermann, actualmente preşedintele celei mai mari bănci germane, Deutsche Bank. Unii diplomaţi evocă şi numele fostului ministru turc de Finanţe, Kemal Dervish.