Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Le Monde: Datoria şi credinţa - colţurile cercului

le-monde-datoria-credinta-colturile-cercului.jpg

Criza datoriilor din zona euro, în ziarele euro-franceze de miercuri, 14 septembrie.

Nu le putem reproşa nimic miniştrilor de Finanţe din G7, reuniţi week-end-ul trecut la Marsilia, pentru a dezbate criza. De ce n-o putem face? Pentru că ei nu înţeleg nimic din pieţe. Aşa încât ei nu pot explica mecanismele crizei, panica investitorilor şi căderea aproape liberă a băncilor.

După reuniunea G7 vom avea una a ECOFIN în Polonia, la finele săptămânii, la care va participa chiar şi trezorierul-şef american, Timothy Geithner. Dar nici el nu pare a fi identificat cocktailul magic menit să redea încrederea investitorilor, scrie Le Monde.

În urmă cu câteva luni, Occidentul ştia numai una: datoria e problema, trebuie austeritate. Acum se pare însă că avem prea multă austeritate şi cuvântul la ordinea zilei este "relansare". Relansarea înseamnă însă investiţii publice şi, spre deosebire de America, Europa nu are randamente de sub 2% la titlurile sale. Deci nu poate face rost de bani pentru stimularea economiei. Şi dacă ar putea, ar însemna alte datorii. Aşa că în Polonia, miniştrii vor căuta Sfântul Graal: soluţia reducerii datoriei suverane pe termen lung şi cheia relansării economice pe termen scurt.

 

Le Figaro: De ce pică băncile franceze?

 

În 2009 erau în frunta clasei, anul acesta, instituţiile financiare din Hexagon sunt în derivă. Pieţele sunt extrem de nervoase vis-a-vis de băncile franceze, titlurile lor au fluctuaţii de peste 15% în fiecare zi. Încrederea investitorilor este la cote alarmant de reduse.

Băncile franceze reuşiseră să iasă din criza subprime mult mai bine decât omologii britanici sau elveţieni. Apoi însă a ieşit la iveală expunerea uriaşă pe piaţa grecească. Numai la BNP Paribas aceasta cumulează 7 miliarde de euro.

Dacă bancherii reuşiseră să calmeze întrucâtva spiritele odată cu pachetele de salvare a Greciei, criza din Italia le-a dat complet peste cap planurile. 30 de miliarde de euro sunt expuse pe Italia, iar instituţiile financiare pur şi simplu nu reuşesc să restabilească încrederea de data aceasta.

Apoi mai este şi temerea legată de lichiditatea redusă a băncilor franceze, pentru că structura lor de finanţare este una cu totul specială. În 2009, sectorul financiar a demonstrat că poate "dispărea" de azi pe mâine. Nu suntem încă în această situaţie acum, dar e nevoie urgentă de un răspuns politic la această problemă.

 

The Telegraph: Băncile europene, la marginea prăpastiei

 

Britanicii sunt de părere că Franţa este la doar câteva zile distanţă de o recapitalizare forţată a sistemului bancar, pentru că expunerea pe sectorul datoriilor suverane din zona euro a băncilor franceze este enormă. Cele mai afectate sunt BNP Paribas şi Societe Generale.

Speculaţiile recente privind excluderea Greciei din zona euro alimentează situaţia nefavorabilă. Într-un atare scenariu, datoria Greciei ar deveni aproape nulă ca valoare pentru creditorii francezi. Economia elenă este deja una de tip "cash only".

Cele mai multe forme de creditare sunt inutilizabile, iar sistemul bancar este de facto în colaps. Dacă situaţia se va înrăutăţi şi în alte state, atunci băncile europene vor pica în prăpastie. Culmea este că de data aceasta, instituţiile financiare nici nu pot fi acuzate de speculaţii periculoase, cum a fost cazul în criza din 2008-2009. Titlurile de stat erau cele mai sigure şi cele mai lichide plasamente de pe piaţă. Apoi, autorităţile naţionale au fost preocupate de asigurarea unui stoc de lichiditate, pentru a contracara precedenta criză. Şi cum legea efectelor colaterale neintenţionate funcţionează la parametri optimi, autorităţile au reuşit să creeze premisele crizei datoriilor prin încercările de a rezolva criza bancară. Iar aceasta din urmă ameninţă acum să se transforme iaraşi într-o criză bancară.

 

The Economist: Timpul se scurge

 

Când Rusia ajunge să se plângă public de instabilitatea din zona euro (când de obicei lucrurile stăteau fix invers), atunci e evident că moneda euro are probleme serioase. Planează sentimentul, nu nefundat, că salvatorii euro au cam rămas fără muniţie şi fără idei. Unul dintre motive este că politicul nu poate ţine ritmul cu evoluţia pieţelor. Abia ce se calmaseră acestea în luna iulie odată cu al doilea pachet de salvare a Greciei (care încă nu a intrat în vigoare), că următoarele două şocuri aveau să lovească bătrânul continent. În lipsă de altceva, germanii au început să dezbată o posibilă excludere a Greciei din zona euro. Dar nimeni nu poate răspunde la întrebarea: oare acest scenariu ar elimina sursa de instabilitate sau ar contribui la extinderea crizei mai degrabă?

Cert e că aşa cum stau lucrurile acum, zona euro nu mai are mult de trăit. Aşa că discuţiile privind excluderea Greciei din club sunt acompaniate şi de planuri privind reorganizarea zonei euro per ansamblul ei. O nouă arhitectura a uniunii monetare ar putea preveni alte crize, dacă este făcută cum trebuie. Şi cum ne-am obişnuit, există şi aici o problemă: va dura ani de zile pentru a negocia noi Tratate. Problema euro este însă stringentă ACUM.

 

Die Welt: Propunerea de faliment este CORECTĂ

 

Cine îşi ascunde capul în nisip ca struţul va fi în imposibilitate de a coordona o politică europeană pe termen mediu, darămite pe termen lung. Iar faptul că se fac pregătiri pentru introducerea pe termen nedefinit a Mecanismului European de Stabilitate echivalează cu intenţia de a aborda, dacă situaţia o va cere şi un faliment statal. Este momentul oportun pentru a discuta deschis despre instrumentele necesare unui faliment statal. Pentru că nicio uniune monetară nu îşi poate permite să ţină un membru care şi-a încălcat în repetate rânduri obligaţiile. Şi fiecare stat poartă răspunderea pentru propriile probleme. Lucru valabil şi în cazul Greciei.

În plus, băncile ar trebui să se comporte pe viitor la achiziţionarea titlurilor de stat la fel ca în cazul finanţării unor clienţi privaţi. Adică să garanteze investiţiile cu o cotă de capital propriu. Numai aşa vor putea fi evitate comportamentele speculative.

 

Sueddeutsche Zeitung: Focul meu, focul tău

 

Obama avertizează Europa, Europa îl avertizează pe Obama. Europenii şi americanii se acuză reciproc de destabilizarea pieţelor internaţionale prin politicile naţionale. Când colo, ce să vezi?! Problemele financiare din Occident se aseamănă izbitor de ambele părţi ale Atlanticului. Iar degringolada sistemică din Vest produce un câştigător periculos.

Să ne imaginăm un incendiu într-un bloc. În loc să aşteptăm pompierii cu mâinile-n sân, ne apucăm să stingem focul. Fiecare la el acasă, apoi îi ajutăm şi pe vecini. Aceeaşi soluţie ar fi fezabilă şi în criza zonei euro. Întâi ne ocupăm de propria ogradă, apoi vedem de restul. Doar că politica e altă lume, iar jocul de acuzaţii Europa–SUA şi invers nu foloseşte nimănui.

În timp ce politicul nu reacţionează coerent nici pe plan intern, nici pe plan extern, există forţe care abia aşteaptă să reia mesajul "prea multă democraţie nu face bine". Autocraţii de la Moscova şi Beijing se uită râzând cum politicienii europeni şi americani distrug încet fundamentele sistemului pentru care au luptat atâta timp.

Vedem cum în 2011, dictatorii pică. Mai e puţin şi pică şi câteva democraţii. E oare o coincidenţă? Unii spun că nu. Gaddafi şi-a minţit poporul, dar la fel ar face-o şi Merkel, Sarkozy şi Obama. Îşi mint poporul cu privire la gravitatea situaţiei şi refuză reformele atât de stringent necesare.