Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Libia: Franţa, favorită, spre nemulţumirea Italiei

libia-franta-favorita-nemultumirea-italiei.jpg

Rafinărie libiană, la 50 de km de Tripoli. Reuters/Chris Helgren

Franţa, care a avut iniţiativa în alungarea de la putere a lui Gaddafi în Libia, ar putea deveni acum principalul furnizor al acestei ţări. Fapt care provoacă nemulţumirea unora dintre principalii parteneri europeni ai Franţei, precum Italia şi Germania.

Franţa şi-a redeschis luni ambasada de la Tripoli, iar în culise este pregătită o vizită a preşedintelui Nicolas Sarkozy în capitala libiană. După războiul împotriva lui Gadhafi, ne putem însă aştepta acum la un “bliztkrieg”, (la un război fuleger) pe plan economic.

Franţa, care a avut iniţiativa în alungarea de la putere a lui Gaddafi în Libia, ar putea deveni acum principalul furnizor al acestei ţări. Fapt care provoacă nemulţumirea unora dintre principalii parteneri europeni ai Franţei, precum Italia şi Germania.

Total şi British Petroleum, învingători

Toată lumea ştie, războaiele au şi o dimensiune comercială pe lîngă cea morală. Iar în privinţa Libiei petrolul a “cîntărit” mult, de la bun început, în decizia Franţei şi a Marii Britanii de a se implica militar în Libia. Unii observatori nu lipsiţi de viziune cinică spun că acum adevăraţii învingători în Libia sunt de fapt firma franceză Total şi cea britanică British Petroleum. Italia, în orice caz, care era primul furnizor al Libiei pînă la izbucnirea ostilităţilor acuză Franţa de “lipsă de colegialitate”.

Războiul lui Nicolas Sarkozy împotriva lui Gadhafi este considerat de ziarul La Stampa drept “un bluf”. În spatele discursului umanist şeful statului francez ar fi avut, mai spun italienii, interese electorale, dat fiind că anul viitor sunt alegeri prezidenţiale în Franţa. Parisul mai este stigmatizat pentru “setea sa de grandoare” şi pentru accente “coloniale” în politica sa faţă de Libia. Ca fostă putere colonială, Italia consideră că în spaţiul libian are totuşi nişte drepturi... prioritare.

Interese economice

În 2010, Italia era efectiv primul furnizor al Libiei, cu schimburi în valoare de 12 miliarde de euro pe an. Iar în virtutea unui tratat de prietenie semnat de Italia si Libia, italienii urmau să investească, sub formă de despăgubire pentru epoca colonială, 5 miliarde de dolari în Libia pe o perioadă de 25 de ani.

Iată motivul pentru care Berlusconi nu s-a grăbit de loc să intre în război împotriva regimului de la Tripoli, iar cînd a făcut-o nu s-a arătat foarte entuziasmat. Roma ar dori ca noua putere de la Tripoli să-şi amintească de respectivul acord şi să-l respecte, chiar dacă a fost semnat de colonelul Gadhafi.

Într-un moment însă cînd francezii sunt numiţi “eliberatorii noştri” de către Consiliul Naţional de Tranţizie, pentru majoritatea observatorilor apare clar că întreprinderile franceze vor fi favorizate în Libia. Vom asista, oare, acum la un “conflict de interese” între cele 180 de intreprinderi italiene deja bazate în Libia şi noii veniţi, printre care multe firme franceze şi britanice? Vom vedea, cum spun englezii, “the show must go on”.

 
Matei Vişniec: Libia: Franţa, favorită, spre nemulţumirea Italiei