Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mircea Coşea: Trendul creşterii economice nu se va menţine în trimestrul patru

mircea-cosea-trendul-cresterii-economice-nu-se-va-mentine-trimestrul-patru.jpg

Mircea Coşea se îndoieşte că România va avea în trimestrul patru o creştere economică la fel de mare ca în trimestrul trei.

Creştere peste aşteptări a economiei în al treilea trimestru al acestui an: avansul Produsului Intern Brut a fost de 1,9%, faţă de precedentele trei luni şi de 4,4 procente, comparativ cu trimestrul trei al anului trecut. Guvernul spune că această creştere economică s-ar datora în principal agriculturii. La avansul PIB au contribuit însă şi industria şi exporturile, care au continuat să crească. Profesorul Mircea Coşea declară la RFI că acest trend al creşterii economice nu se va menţine şi în trimestrul patru.

Analiştii spun la unison că nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece: creşterea economică din trimestrul trei a fost una conjuncturală şi în ultimul trimestru se va tempera, urmând ca anul viitor să asistăm, pe fondul crizei economice globale, la o perioadă de turbulenţe economice.

Profesorul de economie Mircea Coşea spune la RFI că din păcate statul nu a realizat nimic pentru a face durabilă creşterea unor sectoare cu mare potenţial, cum sunt agricultura sau exporturile, care vor continua să evolueze strict în raport cu conjuncturile.

Creştere economică

Mircea Coşea, profesor la ASE

AscultăDownload

"Nu cred că acest trend se va menţine şi pentru trimestrul patru sau pentru anul 2012, pentru că în România nu s-au creat condiţii pentru garantarea ieşirii din recesiune. Mă refer la politici economice de relansare a economies, care ar fi trebuit să ducă la valorificarea mai bună a factorilor interni, nu întâmplător, aşa cum s-a întâmplat cu agricultura, ci constant. Nu au avut loc restructurări şi reorientări ale comerţului exterior, pentru a merge pe pieţe mai puţin afectate de criză. Nu am relansat consumul. În fine, nu am rezolvat problemele care duc la pierderea de fonduri, ca urmare a evaziunii fiscale şi a găurilor negre din economie", a explicat Mircea Coşea, profesor la Academia de Studii Economice Bucureşti.

La cea mai recentă evaluare a acordului cu FMI, încheiată săptămâna trecută, autorităţile şi instituţiile financiare internaţionale au menţinut prognoza de creştere economică de 1,5% pentru acest an, dar au redus semnificativ estimarea pentru anul viitor, la circa 2%.