Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Olli Rehn anticipează un nou plan de intervenție financiară pentru Spania

olli-rehn-anticipeaza-nou-plan-interventie-financiara-spania.jpg

Olli Rehn (Foto: Reuters/Sebastien Pirlet)

Vicepreşedintele Comisiei Europene, comisar al Afacerilor Economice şi Monetare, Olli Rehn, aflat într-un turneu  diplomatic în Statele Unite a declarat, în cadrul unui interviu oferit postului de televiziune CNBC că Spania ar putea să solicite în următoarea perioada asistență financiară Comisiei Europene, pentru a relaxa tensiunea care există pe piața datoriei suverane. El a mai sugerat faptul că Guvernul de la Madrid este cel care ar trebui să facă un pas în această direcție, prin prezentarea unei cereri formale.

Corespondentul RFI la Madrid, Mugur Chiujdea

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Olli Rehn, a declarat că Uniunea Europeană şi BCE sunt dispuse să promoveze măsuri care pot ajuta Spania în asanarea crizei datoriei suverane, dar el a ținut să clarifice înainte de toate faptul că Executivul de la Madrid trebuie să facă o solicitare prealabilă, pentru a primi acest sprijin.

La rândul său, premierul spaniol a declarat cu numai o zi în urmă că "există multe posibilități în acest sens, BCE poate achiziționa obligaţiuni pe piaţa secundară de capital sau poate împrumuta entitățile financiare, care la rândul lor pot cumpăra datorie publică", dar Executivul de la Madrid "este hotărât să nu ia nicio decizie în acest sens", până nu va cunoaște planurile instituţiei monetare, a ținut să clarifice Mariano Rajoy.

Afirmațiile comisarului european sugerează faptul că în ciuda disponibilităților care există din partea ambelor părți, în acest moment, cel puțin la nivel declarativ, există un oarecare blocaj în luarea acestei decizii, fiindcă la rândul lui, nici preşedintele BCE, Mario Draghi, care și-a declarat de altfel disponibilitatea de a interveni pe piața obligațiunilor pentru a reduce costurile de finanţare pentru Italia şi Spania nu este dispus să facă pași în acestă direcție, până nu se va face o cerere formală în acest sens către organismele comunitare.

Olli Rehn a refuzat să facă evaluări cu privire la costul politico-economic pe care l-ar presupune această intervenție financiară și de asemenea a evitat să facă speculații cu privire la momentul în care Spania ar putea să facă această cerere. "Nu voi face speculații cu privire la caracterul iminent al unei astfel de acțiuni (...), dar în cazul în care va exista o astfel de solicitare, liderii Eurozonei şi Banca Centrală Europeană sunt hotărâți să acționeze cu toate instrumentele pe care le au la dispoziție", a afirmat comisarul European, într-un interviu oferit postului american de televiziune CNBC.

Schimb de declarații care nu face decât să adauge suspans acestui nou episod al recesiunii, făcând totusi pe zi ce trece mai probabilă o nouă intervenție financiară. Între timp, Spania continuă să plătească dobânzi exorbitante pentru a se finanța pe piața de capital, iar Banca Națională a publicat îngrijorătoare date cu privire la nivelul de îndatorare al sistemului bancar spaniol. Datoria sectorului bancar spaniol față de BCE a ajuns la 375 de miliarde.

Neîncrederea în solvabilitatea sectorului financiar a convertit Banca Centrală Europeană în singura sursă de finanţare pentru băncile iberice. Nici măcar solicitarea sprijinului de 100 de miliarde nu a ajutat la ameliorarea situaţiei.

Datoria pe care entitățile bancare spaniole o au față de BCE a trecut deja de 375 de miliarde de euro în luna iulie, cu aproape 12% mai mult decât luna anterioara și de șapte ori mai mult decât acum un an, când datoria netă a băncilor spaniole față de BCE era de doar 52 de miliarde de euro.

O tot mai ridicată dependență și un nou și nefericit record, potrivit ultimelor date publicate de către Banca Națională a Spaniei.

Până în acest moment, sectorul bancar spaniol a absorbit deja o treime din totalul împrumuturilor pe care organismul financiar european l-a oferit tuturor băncilor europene.