
Economie
Pieţele reacţionează pozitiv după acordul privind Spania
pietele-reactioneaza-pozitiv-acordul-privind-spania.jpg

La Bursa din Tokio, indicele Nikkei a crescut cu aproximativ 2 puncte procentuale. Hang Sen la Hongkong s-a apreciat şi el cu 2%, iar la Seul, indicele Kospi a sărit cu 1,6%. Moneda euro s-a apreciat cu 1% faţă de dolarul american. Toate aceste evoluţii pozitive au fost înregistrate după ce sâmbătă, zona euro a decis să salveze băncile spaniole cu preţul a 100 de miliarde de euro.
Volumul acestui pachet de asistenţă pentru recapitalizarea instituţiilor financiare spaniole este mai mare decât s-au aşteptat investitorii. Nu trebuie uitat însă şi faptul că economia Spaniei este cel puţin dublă faţă de alte state europene în dificultate. Tocmai de aceea, vestea accesării fondurilor de către Madrid a reprezentat o uşurare atât de mare pe pieţele financiare.
Optimismul burselor este însă temperat de multe semne de întrebare. Deocamdată nu se cunosc detaliile tehnice ale finanţării băncilor spaniole. Apoi mai sunt alegerile din Grecia de săptămâna viitoare şi situaţia Italiei, care aruncă îndoieli asupra revirimentului zonei euro.
Cea mai dură reacţie la operaţiunea europeană a venit însă din partea economistului american Joseph Stiglitz, care cataloghează zona euro drept o "economie-voodoo". Sistemul conform căruia statul spaniol salvează băncile, apoi băncile salvează statul nu poate funcţiona, afirmă Stiglitz. El pledează pentru un sistem bancar unitar în Europa şi pentru crearea unei Uniuni Fiscale. "Problemele Europei sunt unele fundamentale, iar soluţiile trebuie să vizeze creşterea economică. Diagnosticul austerităţii este unul complet greşit", mai spune fostul consilier al preşedintelui american, Bill Clinton.