Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Pieţele se clatină, după retrogradarea Spaniei

Bursele europene au deschis joi în scădere, după ce Spania a fost din nou pusă la colţ, în ciuda ajutorului financiar din partea Uniunii Europene. Între timp, randamentul obligaţiunilor pe zece ani ale Spaniei a urcat puternic joi şi a depăşit pentru prima dată pragul psihologic de 7%, care a forţat ţări precum Grecia să ceară ajutor financiar extern.

Tensiunile de pe Bursă au reflectat decizia agenţiei de evaluare financiară Moody's de a retrograda Spania cu trei trepte, pe ultima dintre cele recomandate investitorilor, în ciuda sprijinul financiar de 100 de miliarde de euro pentru sistemul bancar spaniol. Motivele retrogradării: Spania nu ar fi făcut altceva împrumutându-se, decât să-şi adâncească datoria şi nu prezintă încredere pe pieţele financiare, care o ajută contra unor costuri ridicate. În plus, economia spaniolă e în recesiune, ceea ce nu garantează bonitatea Spaniei în niciun fel.

Evident că după anunţul Moody's, randamentul obligaţiunilor spaniole pe zece ani a crescut puternic, la aproape 6,9%. Analiştii spun că pieţele financiare nu mai sunt convinse că ajutorul european pentru băncile spaniole va fi de ajuns şi se tem că însuşi statul spaniol va trebui să ceară sprijin financiar Uniunii Europene.

Premierul spaniol, Mariano Rajoy, crede însă că Spania ar trebui ajutată altfel: Banca Centrală Europeană ar trebui să se implice în cumpărarea obligaţiunilor spaniole, pentru a reduce randamentele acestora. "Asta este lupta pe care trebuie să o purtăm în Europa. Eu duc această luptă", a afirmat premierul Spaniei într-o scrisoare adresată liderilor europeni.

BCE refuză să mai cumpere, cum a făcut şi în alţi ani, obligaţiunile statelor europene, ceea ce a înfuriat şi Italia. Premierul italian, Mario Monti, a spus la rândul său că Italia "nu are timp să aştepte ca planurile de austeritate să stabilizeze costurile de împrumut" şi ar trebui o abordare unitară la nivel european, pentru ca acestea să scadă şi mai ales pentru ca economiile statelor membre să iasă din cercul vicios în care se învârt.