Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Portugalia cere ajutorul financiar al UE

socrates-jose-poza-reuters-premierul-socialist-al-portugaliei.jpg

Premierul demisionar al Portugaliei, Jose Socrates (Foto: Reuters)

Lisabona intenţionează să ceară asistenţă financiară Uniunii Europene, după ce criza politică a împins costurile de finanţare la niveluri record. Portugalia devine astfel al treilea stat din zona euro, după Grecia şi Irlanda, care apelează la ajutor financiar internaţional.

Am încercat totul, dar am ajuns în situaţia în care dacă n-am lua această decizie, ar apărea riscuri pe care nu ni le putem permite. Guvernul a decis să ceară ajutor financiar Comisiei Europene, a declarat premierul demisionar portughez, Jose Socrates, într-un discurs televizat.

Preşedintele Eurogrupului, premierul Luxemburgului, Jean-Claude Juncker a evocat o asistenţă în valoare de 75 de miliarde de euro la ultimul summit european.

Analiştii au apreciat însă că suma necesară Portugaliei va fi de aproximativ 80 de miliarde de euro.

Cererea Portugaliei urmează a fi discutată la reuniunea informală a miniştrilor de Finanţe europeni, vineri şi sâmbătă la Budapesta.

Comisia a dezminţit orice negociere în vederea unui ajutor de urgenţă pentru Portugalia, care trebuie să ramburseze aproape nouă miliarde de euro până pe 15 iunie.

În acelaşi timp, Bruxelles-ul a reamintit că un astfel de sprijin nu ar putea fi acordat decât în schimbul unui program de ajustare bugetară, deşi pe 11 martie Guvernul de la Lisabona a adoptat un plan de austeritate salutat atât de Comisia Europeană cât şi de Banca Centrală Europeană.

Criză în Portugalia

Andrei Postelnicu, jurnalist

AscultăDownload

Criza datoriilor suverane este până la urmă o criză de credibilitate: pieţele financiare sancţionează statele în care clasa politică refuză să facă reformele dureroase, dar absolut necesare.

Jurnalistul Andrei Postelnicu spune la RFI că în cazul Portugaliei, vinovată a fost Opoziţia, care din raţiuni electorale a respins planul de austeritate al Guvernului Socrates.