Presa franceză: "O eră a bancherilor, în care pieţele intră în conflict cu democraţia"

Sunt întrebări pe care şi le pun atât presa de stânga, cât şi cea de dreapta, pe fondul unei nelinişti comune, dar cu răspunsuri diferite. Nu este greu de constatat că democraţia nu este sinonimă întotdeauna cu competenţa şi onestitatea în materie de gestiune. Exemplul cel mai flagrant este Grecia, unde oameni care au ajuns la putere în mod democratic au condus prost economia ţării şi au dus-o la ruină pe un fond de corupţie aliat cu incompetenţa. Iar acum, în mod paradoxal, oameni noi, care au ajuns la putere sub presiunea pieţelor financiare, şi care nu au deci legitimitate democratică, trebuie să asaneze o economie muribundă, să cureţe „grajdurile lui Augias”, într-o analogie cu mitologia Greciei antice.

Monti şi Papademos operează fără anestezie

Dacă Heracle a reuşit într-o singură zi, deturnând două râuri, să cureţe grajdurile regelui Augias, cu siguranţă că premierul Lucas Papademos va avea nevoie de mai mult timp pentru a şterge urmele a douăzeci de ani de administraţie dezastruoasă în ţara sa, ca să nu mai vorbim de schimbarea mentalităţii în Grecia.

Este şi cazul premierului Mario Monti, în Italia, care trebuie să scoată Italia din paralizia şi mai ales din iluzia în care s-a complăcut timp de 17 ani, cât a durat „berlusconismul”. Iată deci că doi oameni legaţi de sfera bancară şi fără legitimitate democratică trebuie să-şi asume acum sarcini clinice, să opereze fără anestezie pentru a salva, împreună cu cele două economii aflate pe marginea prăpastiei, şi întreaga Zonă Euro.

Pornind de la aceste constatări, editorialistul ziarului Libération se întreabă: de fapt, cine conduce lumea? Şi mai panicaţi, unii observatori evocă o veritabilă lovitură de stat mondială a pieţelor financiare şi a burselor. Nu-şi impun ele acum ritmul, voinţa, criteriile, interesele? De unde şi concluzia istoricului şi economistului francez Nicolas Bavarez că actuala criză, după ce a fost financiară şi economică, a devenit politică.

Economist: Neoliberalismul este prin natura sa ostil democraţiei 

Până şi cotidianul de dreapta Le Figaro se nelinişteşte de faptul că, în unele ţări, unele criterii democratice sunt puse între paranteze pentru a fi facilitată acţiunea de ieşire din criză. Italia şi Grecia vor avea de fapt guverne de tranziţie pentru perioada stingerii incediului, urmând ca apoi, prin organizarea de alegeri, cele două ţări să se reînnoade cu democraţia şi cu principiul legitimităţii democratice. Un alt economist şi profesor universitar francez, Bruno Amable, consideră însă că „Neoliberalismul este prin natura sa ostil democraţiei”, într-un interviu acordat Libération. Şi aceasta, precizează el, întrucât neoliberalismul este un regim fondat pe dorinţa de a izola funcţionarea economiei de eventuale contestaţii populare.

Continentul care a inventat democraţia constată acum, angoasat, că aceasta din urmă nu este şi o garanţie automată a progresului. Mai mult decât atât, Uniunea Europeană începe să fie bântuită de spectrul pierderii unui întreg deceniu pe fondul actualei crize. Acest concept de „deceniu pierdut” şi-a făcut apariţia în anii 90 în Japonia, după ce s-a spart „bula imobiliară” din această ţară. Cum va arăta însă Europa anului 2020 în raport cu restul lumii dacă europenii vor avea nevoie de zece ani pentru a curăţa „grajdurile lui Augias”, nu numai în Grecia şi Italia, ci şi în Spania, Portugalia, Irlanda, ba chiar şi în case „mai mari”, precum Franţa şi Marea Britanie?