Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sarkozy cere calm după pierderea ratingului AAA

 

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a lansat duminică un apel la calm şi a promis că va implementa noi reforme menite să consolideze situaţia financiară a ţării, în primul comentariu public al şefului statului după ce agenţia S&P a retrogradat nouă ţări din zona euro, inclusiv Franţa.

 

"Criza poate fi depăşită, dacă avem voinţa colectivă şi curajul să reformăm ţara. Trebuie să rezistăm, trebuie să luptăm, trebuie să ne păstrăm calmul", a afirmat liderul francez, care are probleme de popularitate în sondaje cu trei luni înainte de alegerile prezidenţiale în cadrul cărora speră să câştige un nou mandat.

Sarkozy a introdus menţinerea ratingului AAA al Franţei printre priorităţile sfârşitului de mandat şi a luat anul trecut măsuri de reducere a deficitului bugetar şi de aşsezare a datoriei publice pe o direcţie sustenabilă pe termen lung, promiţând totodată că 2012 nu va aduce noi "tăieri".

Preşedintele a promis că se va adresa naţiunii la sfârşitul acestei luni pentru a transmite "deciziile importante care vor trebui luate fără întârziere".

Preşedinţia franceză are programat miercuri un "summit social" găzduit de Sarkozy, la care ar trebui să participe lideri sindicali şi reprezentanţi din partea marilor angajatori, discuţiile urmând să se concentreze pe flexibilizarea pieţei de muncă şi oprirea creşterii şomajului.

Guvernul a promis că va reduce constribuţiile sociale plătite de angajatori şi angajaţi pentru a creşte competitivitatea companiilor franceze, veniturile urmând să fie recuperate prin creşterea TVA.

Sarkozy a promis de asemenea să introducă urgent o taxă pe tranzacţiile financiare, intenţie care a stârnit unele reacţii de opoziţie din Europa.

Preşedintele nu a pomenit în timpul discursului susţinut duminică despre retrogradarea ratingului de către Standard & Poor's, după ce Franţa a staţionat timp de 37 de ani la AAA.

S&P a coborât vineri seara ratingurile a nouă state din zona euro, inclusiv Franţa şi Austria, care au fost retrogradate de la AAA la AA+.

Analiştii consideră că retrogradarea Franţei a adâncit divergenţele dintre nordul şi sudul Europei, slăbind poziţia politică a Parisului în relaţia cu Berlinul, în contextul negocierilor dure pentru soluţionarea crizei datoriilor de stat.