Şase, Doamne, şi ei răspund pentru toţi

Ce să mai înţelegem din Facilităţi de Stabilitate, Pacturi de Stabilitate, euro-bonduri sau obligaţiuni de mutualizare a datoriei, pârghii fiscale şi ratinguri de ţară?!... Şi dacă asta nu vă era îndeajuns, aflaţi că, mai nou, se discută în culisele europene despre nişte obligaţiuni de elită sau, mai cool, elite-bonds.

Dacă aveaţi impresia că această criză va determina o reformă profundă a Uniunii Europene – adică o distanţare de deciziile impuse populaţiei de birocraţi – vă înşelaţi amarnic. Soluţia birocraţilor e mai multă birocraţie, în această categorie înscriindu-se şi politicienii, nu numai tehnocraţii.

După ce cancelarul german Angela Merkel l-a strâns cu uşa pe agitatul preşedinte francez Nicolas Sarkozy şi l-a determinat să accepte public demersul de amendare a Tratatelor europene – renunţând în acelaşi timp şi la pretenţia de sporire a rolului jucat de Banca Centrală Europeană – doamna de fier, se pare, discută şi despre diviziunea actualei Zone Euro.

Conform unor informaţii vehiculate de presa germană, un plan de ieşire din criza actuală ar fi introducerea unor emisiuni de obligaţiuni comune, dar doar pentru şase state europene care încă îşi menţin ratingul maxim de ţară (AAA). Ar fi vorba despre Germania, Finlanda, Franţa, Luxemburg, Olanda şi Austria. Titlurile de stat comune ar urma să finanţeze nu numai datoria curentă a acestor ţări, ci ar oferi asistenţă şi altor state în dificultate. Sumele astfel obţinute ar putea fi vărsate în Facilitatea de Stabilitate sau în conturile Băncii Centrale Europene pentru achiziţionarea de obligaţiuni.

Acest nou tip de titlu mobiliar nu este acelaşi lucru cu lung speculatele obligaţiuni comune europene, pentru că ar exclude din start orice stat care nu are rating maxim de ţară. Din punct de vedere al imaginii europene, Uniunea dă din nou semnale de diviziune şi nu de integrare sporită, aşa cum se propovăduieşte în ultima vreme. Susţinerea pentru demersul elitist s-ar putea, de asemenea, să nu fie deloc mare. Nu-i nimic, dacă într-adevăr liderii Europei nordice ar vrea să forţeze astfel de obligaţiuni, ar putea să se prevaleze de o clauză de urgenţă în Tratatul de la Lisabona şi să nici nu mai voteze în Consiliul European.

Cu alte cuvinte, birocraţii europeni au mai găsit o portiţă de evitare a unei reforme profunde a Uniunii.