Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


PE se felicită pentru că dotează zona euro cu un mecanism de prevenţie

parlamentul-european.jpg

Parlamentul European

Ideea Parlamentului European de a crea o posibilitate aproape automată pentru a aplica sancţiuni statelor euro nedisciplinate a fost în fine acceptată de statele membre. Pachetul celor şase măsuri, noul instrument de stabilitate euro va fi adoptat în plenara Parlamentului la sfârşitul lunii.

Acordul cu statele membre a fost găsit miercuri noapte 13 septembrie şi el prevede între altele o posibilitate mai uşoară de a aplica sancţiuni.

În prezent, decizia aplicării sancţiunilor, mai niciodată folosite , era luată de miniştrii de finanţe ai UE dacă o majoritate a acestora se exprimă în favoarea sancţiunilor.
« Pachetul celor şase măsuri » prevede însă ca decizia să fie luată atunci când o majoritate de state se exprimă împotriva acesteia.
Sancţiunile sunt însă aceleaşi, ele se pot concretiza prin mustrare, amendă sau în cel mai rău caz, excluderea unei ţări nedisciplinate din organismele financiare europene.
Diferitele grupuri politice, şi mai ales cel creştin democrat şi cel liberal se felicitau pentru acest acord. Liberalii spuneau chiar că au avut dreptate să nu cedeze în faţa reticenţei statelor membre de a acorda sancţiuni automate.
În acest fel, zona euro se dotează cu un adevărat mecanism de prevenire a crizelor care va împiedica pe viitor ca o ţară să derapeze aşa cum a făcut-o Grecia.
Alte prevederi importante ale « pachetului celor şase măsuri » au fost şi ele în cele din urmă acceptate de statele membre.
Ele se referă la aşa numitul « dialog economic » care pe scurt invită miniştrii de finanţe ai statelor membre să facă o dare de seamă Parlamentului European privind sănătatea economică a fiecărei ţări în parte.
În fine, în estimarea echilibrului economic al unui stat trebuie luat în considerare nu doar deficitul comercial, cum se întâmplă acum ci şi surplusul commercial, cum este cazul Germaniei.
Statele membre au ezitat îndelung şi asupra acestor puncte. Un preacord a fost găsit cu deputaţii europeni la începutul lunii, după săptămâni de negocieri. Atunci Parlamentul s-a grăbit să anunţe o victorie pentru a forţa mâna Preşedinţiei Poloneze a UE să facă şi ea la fel.
Varşovia a fost însă prudenţă şi a aşteptat ultima sesiune de conciliere cu Parlamentul în această săptămână înainte de a recunoaşte că un compromis a fost găsit.
Odată aprobate de miniştrii de finanţe ai UE, toate acestea intră din nou în dezbaterea deputaţilor europeni. Ei au programat un vot pentru a doua sesiune a lunii septembrie, la Strasbourg.