
Economie
Sistemul bancar românesc, pe minus
sistemul-bancar-romanesc-minus.jpg

Sistemul bancar din România rămâne pe pierdere la jumătatea anului, a confirmat pentru HotNews.ro, Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din Banca Naţională. Chiar dacă datele nu sunt cele finale, pentru că abia au fost primite ultimele rapoarte financiare, Nicolae Cinteză spune că multe instituţii financiare încă mai au pierderi şi acestea nu sunt deloc mici.
Astfel, pe primul trimestru, băncile au înregistrat profit, dar acesta a început să scadă puternic începând cu luna aprilie. Pentru exemplificare, în ianuarie 2012 băncile raportau un profit cumulat de 361 milioane de lei, în februarie 347 milioane, dar în aprilie numai 165 de milioane de lei. Declinul s-a accentuat, astfel că luna august găseşte sistemul bancar pe minus. Dintre cele 41 de instituţii de credit, aproape jumătate a fost pe profit, restul înregistrând pierderi.
Datele de acum sunt doar o continuare a celor nefavorabile de anul trecut, când sistemul bancar a înregistrat o pierdere de aproape 430 de milioane de lei. A fost totuşi un an mai bun decât cel anterior, băncile reuşind să recupereze ceva din pierderi, care în 2010 au fost de 516 milioane de lei. Acţiunile prin care băncile au încercat să limiteze pierderile au fost destul de timide, susţin unii analişti, de exemplu dând afară o mie de salariaţi, adică aproximativ 1,5% din total.
Trebuie menţionată şi restructurarea reţelei teritoriale a băncilor, anul trecut fiind închise două procente din totalul agenţiilor şi sucursalelor.