Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Soluţia la problema sporurilor, în două săptămâni

200903-10187.jpg

Soluţia la problema sporurilor, în două săptămâni

Sindicatele vor propune până pe 15 martie soluţii pentru realizarea
unui nou proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind reducerea sporurilor
şi a indemnizaţiilor. Aceasta este una dintre concluziile discuţiilor de marţi, 3 martie, dintre sindicalişti şi Ministerul Muncii.

Sindicatele vor propune până pe 15 martie soluţii pentru realizarea unui nou proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind reducerea sporurilor şi a indemnizaţiilor. Aceasta este una dintre concluziile discuţiilor de marţi, 3 martie, dintre sindicalişti şi Ministerul Muncii.
Liderul "Sed Lex", Vasile Marica se arată mulţumit, spunând că ministrul Muncii a promis că "nu vor fi daţi afară oameni" şi că "orele suplimentare vor fi plătite conform Codului Muncii". Marica declară că funcţionarii publici renunţă doar la indemnizaţia de 75% pentru fondurile europene.
De partea sa, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea (audio) spune că profesorii "sunt dispuşi să renunţe doar la banii care sunt alocaţi celor care participă la examenele de concurs".
Proiectul ce taie din sporurile salariale în sistemul bugetar se află în prezent în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii.
Ar urma să fie sistate sporurile salariale pentru funcţionari, iar salariile de merit nu vor mai fi acordate bugetarilor în acest an. (CR - 3 martie 2009;14h)