Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ţările emergente cer şefia FMI

tarile-emergente-cer-sefia-fmi.jpg

Cine va fi noul şef al FMI?

Economiile emergente cer din nou cu insistenţă reformarea Fondului Monetar Internaţional şi renunţarea la tradiţia potrivit căreia Fondul trebuie să aibă la conducerea sa un european. FMI trebuie transformat "astfel încât să reflecte rolul crescând al ţărilor în curs de dezvoltare în economia mondială", au cerut oficial statele din grupul BRICS, reunind Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud.

Într-o scrisoare deschisă a reprezentanţilor BRICS la Fondul Monetar Internaţional, i se cere Uniunii Europene să lase loc altor state, absolut îndreptăţite să deţină conducerea FMI, dată fiind influenţa lor economică tot mai mare.

BRICS îi aminteşte de altfel preşedintelui Eurogrupului, Jean Claude Juncker, că în 2007, la "întronarea" lui Dominique Strauss-Kahn, Europa se angajase că va fi ultimul european la conducerea Fondului.

"Noi credem că în cazul în care Fondul doreşte să se bucure de credibilitate şi legitimitate, directorul FMI ar trebui selectat în urma unei largi consultări cu membrii Fondului, iar cel care urmează să fie numit ca managing director să fie persoana cea mai competentă, indiferent de naţionalitate. Credem că o reprezentare adecvată a pieţelor în conducerea Fondului este esenţială pentru legitimitatea şi eficienţa FMI", se subliniază în scrisoarea deschisă.

Rusia şi China în special visează la conducerea FMI, pentru a putea pune presiuni pentru o reformă a sistemului monetar actual, în care dolarul este moneda de referinţă, dolar pe care Beijingul şi Moscova nu se sfiesc să îl numească "împuţit" şi de care economiile emergente s-au decis să se debaraseze în relaţiile bilaterale.