Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ţările zonei euro nu vor reduce TVA-ul

200812-8398.jpg

Ţările zonei euro nu vor reduce TVA-ul

Ţările zonei euro nu vor reduce TVA-ul pentru a ajuta relansarea economică. Ele sunt însă de acord în linii mari cu planul prezentat de Bruxelles săptămâna trecută în vederea aceleaşi relansări economice.

Ţările zonei euro nu vor reduce TVA-ul pentru a ajuta relansarea economică. Ele sunt însă de acord în linii mari cu planul prezentat de Bruxelles săptămâna trecută în vederea aceleaşi relansări economice.

TVA-ul va rămâne neschimbat în zona euro, a anunţat luni 1 decembrie, la Bruxelles, Jean-Claude Juncker, preşedintele eurogrupului, în urma reuniunii miniştrilor de finanţe ai celor 16 ţări ce au adoptat moneda unică.

El a explicat că acestea nu vor urma exemplul Marii Britanii care a adoptat pentru un an această metodă în vederea relansării economice. De altfel, în zona euro, două ţări, Luxembourg şi Cipru nici nu ar putea s-o facă întrucât ele se află la limita inferioară comunitară a TVA-ului, cea de 15%.

Juncker a adăugat că alte ţări din afara zonei euro pot anunţa însă contrariul. Între timp, planul prezentat de Comisia Europeană săptămâna trecută care propune o relansare bugetară de 200 de miliarde de euro pentru 2 ani, urmată de echilibrarea obligatorie a deficitului public al statelor membre, a fost bine primit de miniştrii de finanţe ai zonei euro.

Contrar zvonurilor, aceştia nu au repus în chestiune Pactul de Stabilitate şi a sa regulă prin care deficitul public nu poate depăşi 3% din PIB al unei ţări, a mai precizat Jean -Claude Juncker.

Pactul rămâne în vigoare şi va folosi doar gradul de flexibilitate cu care el este deja prevăzut pentru situaţiile de criză economică cum este cea actuală.

Astfel, începând de la sfârşitul acestui an, a explicat comisarul afacerilor monetare Joaquin Almunia, deficitul public va putea depăşi limita de trei la sută fără ca ţara să fie sancţionată doar dacă economia sa se află în recesiune iar excesul de deficit public este minim şi nu riscă să depăşească un an.

Mihaela Gherghisan, Bruxelles

1.12.2008

343