
Economie
Taxa pe tranzacţiile financiare: o premieră a fiscalităţii europene
ue.jpg

Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan
Decizia a fost luata de miniştrii europeni de finanţe printr-un vot de la care Marea Britanie, Suedia dar şi Malta, Luxembourg şi Cipru s-au abţinut. Un acord al Parlamentului European a fost deja obţinut în 12 decembrie 2012.
Taxa ar putea genera până la 20 de miliarde de euro pe an, însă estimările variază semnificativ.
Oficialii europeni anticipau că daca taxa ar fi fost impusă la nivelul UE ar fi adus încasări de 57 de miliarde de euro anual. Dar aplicata doar de 11 state, taxa ar putea genera intre 10 si 11 miliarde de euro anual, spun oficiali francezi.
Modalitatile de aplicare a acesteia ramân însă de definit.
Comisia Europeană îşi va detalia mai departe o propunere deja făcută în acest sens în urma cu peste un an când se prevedea taxarea tuturor tranzacţiilor între institutiile financiare. Taxarea s-ar ridica la 0.1% pentru tranzactiile clasice si la 0.01% pentru produsele derivate.
Ea se va aplica în 11 state reprezentînd două treimi din PIB UE.
Cine o aplică şi în ce scop ?
Daca ea ar intregi resursele proprii ale UE (formate azi exclusiv din taxele vamale si TVA) , taxa pe tranzacţiile financiare ar avea meritul de a da un nou start in negocierile privind bugetul UE pentru 2014-2020.
Discutiile dificile oprite in noiembrie 2012 vor fi reluate in 7 februarie când partizanii păstrării unui buget robust ar avea ca argument sporirea resurselor proprii UE prin aceasta taxa. Bugetul UE este format în proporţie de 99% din contributiile statelor membre la care se adaugă şi micile resurse proprii ale UE.
Dar lucrurile nu stau asa de simplu.
O parte din venituri ar putea servi bugetului UE pentru un fond al educatiei, spune Austria pe când Germania , care nu doreşte să alimenteze bugetul european prin această taxa, refuza categoric ideea. Berlinul o vede ca pe un simplu stimulent al cresterii economice si creerii locurilor de munca.
Comisia Europeana propusese ca doua treimi din venituri sa fie alocate bugetului UE, urmînd ca o treime sa fie impartita statelor membre participante. Astfel, se spunea, acestea si-ar reduce contributia la bugetul UE.
Presedintia Irlandeza a UE asteapta ca acum "negocieri substantiale" sa aiba loc privind folosirea banilor. Acestea se vor purta in prezenta tuturor statelor UE, dar doar cele 11 participante la proiect vor avea drept de decizie.
Franţa si Germania sint promotoarele ideii unei taxe pe tranzactiile financiare si va fi pentru moment limitata zonei euro. De remarcat este ca Germania a fost impotriva acestei taxe pâna de curând.
Alături de cele doua state, Belgia, Portugalia, Slovenia, Austria, Grecia, Italia, Spania, Slovacia si Estonia sint si ele participante in acest proiect pionier in domeniul fiscalitatii europene.
Olanda ar putea fi si ea interesata. dar Marea Britanie şi Suedia au criticat introducerea taxei si nu o vor adopta fiindca cele doua se tem de o scurgere de capital.