Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Taxarea inversă, soluţie anti-evaziune

O măsură importantă ar putea intra în vigoare în curând : e vorba de taxarea inversă la cereale. Direcţia Generală de Taxare şi Uniune Vamală din cadrul Comisiei Europene a aprobat solicitarea României în acest sens. Măsura urmează să fie transmisă spre aprobare şi Consiliului Uniunii Europene, anunţă preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar.

Taxarea inversă se aplică beneficiarului, în locul furnizorului. Teoretic, măsura ar trebui să ducă la reducerea evaziunii fiscale, într-un domeniu adesea arătat cu degetul.

Bucureştiul trebuie să se lupte pentru a obţine aprobarea Comisiei Europene pentru taxarea inversă şi la carne, legume şi fructe. Iată ce spune la RFI preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (FNSIA), Dragoş Frumosu. "Astfel de măsuri reduc evaziunea fiscală şi aduc automat mai mulţi bani la buget", crede el.

Ministerul de Finanţe propunea în iulie 2010 taxarea inversă pentru livrările de bunuri din interiorul ţării la cereale, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie. Măsura va fi aplicată la zece zile de la comunicarea de către Consiliul UE a aprobării prevederii, spunea atunci ministerul.

Direcţia Generală de Taxare şi Uniune Vamală din cadrul Comisiei Europene a aprobat însă taxarea inversă doar pentru cereale.

Acest lucru dezavantajează fermierii, crede secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu. "E mai rău pentru producătorul de cereale, care a cheltuit cu TVA anul trecut şi vinde totul fără TVA şi trebuie să aştepte tot anul ca să-l recupereze", spune el.

Deputatul de Neamţ Culiţă Tărâţă, unul dintre cei mai mari investitori români din domeniul agriculturii are însă altă părere. "Prin taxarea inversă se evită furtul de TVA din bugetul ţării, care la cereale şi legume - fructe se ridică la opt sute de milioane - un miliard de euro. Totodată se regularizează piaţa, avem control asupra cerealelor din ţară şi asupra pâinii care se produce în România", declară Tărâţă, citat de Mediafax.

El crede că pâinea va fi fiscalizată într-o măsură mult mai mare, iar bugetul statului va avea de câştigat.

 
Dragoş Frumosu, în dialog cu Lea Berzuc