
Economie
Top 20 Cele mai datoare ţări din lume
irlanda-topul-datornicilor-foto-reuters.jpg

Cel puţin în cazul statelor occidentale, datoria externă şi împrumuturile sectorului privat sunt acum problema numărul 1 pe agenda economică. În clasamentul celor mai datornice state, SUA ocupă abia locul 20, care a depăşit nu demult, cu un procent, pragul de 100% datorie externă. Ceva mai prost stă vecina noastră, Ungaria, imediat deasupra Statelor Unite, cu 120% datorie raportată la PIB.
Grecia ocupă abia locul 15, purtând o povară de 182% din PIB, chiar sub Germania, care o întrece cu 3 procente. Franţa depăşeşte aşteptările, cu 250% din PIB. Finlanda, cu 271 de procente şi Olanda, cu 376%, intră în top 10. În fine, în top 3, de jos în sus, stau Elveţia, Marea Britanie, ambele cu peste 400% datorie externă, şi Irlanda, cu nu mai puţin de 1382 de procente.
România nu atinge performanţele indicate mai sus. Datoria externă a statului român se plasa, la evaluarea din 31 iulie 2011, în jurul sumei de 96,129 miliarde euro, adică circa 76% din PIB.
Cifrele, furnizate de Banca Mondială şi colectate de CNBC, includ datoriile guvernelor, alături de împrumuturile corporaţiilor şi persoanelor fizice din fiecare ţară.
CLASAMENTUL:
20. SUA
Datoria raportată la PIB - 101%
Datoria externă: 14,8 trilioane de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 48.258 dolari
19. Ungaria
Datoria raportată la PIB - 120%
Datoria externă: 225,2 miliarde de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 22.739 dolari
18. Australia
Datoria raportată la PIB - 138%
Datoria externă: 1,23 de trilioane de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 57.641 dolari
17. Italia
Datoria raportată la PIB - 146%
Datoria externă: 2,6 trilioane de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 44.760 dolari
16. Spania
Datoria raportată la PIB - 179%
Datoria externă: 2,46 trilioane de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 60.614 dolari
15. Grecia
Datoria raportată la PIB - 182%
Datoria externă: 579 miliarde de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 53.984 dolari
14. Germania
Datoria raportată la PIB - 185%
Datoria externă: 5,4 trilioane de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 51.572 dolari
13. Portugalia
Datoria raportată la PIB - 223%
Datoria externă: 552,2 miliarde de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 51.572 dolari
12. Franta
Datoria raportată la PIB - 250%
Datoria externă: 5,37 miliarde de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 83.871 dolari
11. Hong Kong
Datoria raportată la PIB - 250%
Datoria externă: 815 miliarde de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 115.612 dolari
10. Norvegia
Datoria raportată la PIB - 251%
Datoria externă: 640 miliarde de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 137.476 dolari
9. Austria
Datoria raportată la PIB - 261%
Datoria externă: 867 miliarde de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 105.616 dolari
8. Finlanda
Datoria raportată la PIB - 271%
Datoria externă: 505 miliarde de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 96.197 dolari
7. Suedia
Datoria raportată la PIB - 282%
Datoria externă: 1 trilion de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 110.479 dolari
6. Danemarca
Datoria raportată la PIB - 310%
Datoria externă: 626 miliarde de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 113.826 dolari
5. Belgia
Datoria raportată la PIB - 335%
Datoria externă: 1,32 trilioane de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 127.197 dolari
4. Olanda
Datoria raportată la PIB - 376%
Datoria externă: 2,55 trilioane de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 152.380 dolari
3. Elvetia
Datoria raportată la PIB - 401%
Datoria externă: 1,3 trilioane de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 171.528 dolari
2. Marea Britanie
Datoria raportată la PIB - 413%
Datoria externă: 8,9 trilioane de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 146.953 dolari
1. Irlanda
Datoria raportată la PIB - 1.382%
Datoria externă: 2,38 trilioane de dolari
Datoria externă pe cap de locuitor: 566.756 dolari