Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Turişti români, daţi jos din tren de vameşii moldoveni

200903-10846.jpg

Turişti români, daţi jos din tren de vameşii moldoveni

Incident la graniţa dintre România şi Republica Moldova. 16 turişti
români aflaţi în trenul internaţional Bucureşti - Chişinău susţin că au
fost opriţi, în noaptea de joi spre vineri, în Vama Ungheni. Ei reclamă
că vameşii moldoveni nu le-au permis accesul în Republica Moldova. Unii dintre turişti au depus plângere la Poliţie.

Incident la graniţa dintre România şi Republica Moldova. 16 turişti români aflaţi în trenul internaţional Bucureşti - Chişinău susţin că au fost opriţi, în noaptea de joi spre vineri, în Vama Ungheni. Ei reclamă că vameşii moldoveni nu le-au permis accesul în Republica Moldova.

Unii dintre turişti au depus plângere la Poliţie. "O parte dintre turiştii respectivi au decis să depună plângere la Poliţia de Frontieră din gara internaţională Nicolina, reclamând că nu li s-a permis accesul în Republica Moldova, fără nici un motiv. Ulterior, toţi turiştii au părăsit Iaşiul, renunţând la călătoria spre Chişinău. Ei au plecat spre casele lor. Turiştii sunt din mai multe zone ale ţării", spune purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Iaşi, comisar-şef Vasilica Tătaru.

"Ni s-a cerut să coborâm din tren, fără să ni se ofere vreo explicaţie. Am fost ţinuţi într-o sală neîncălzită, apoi am fost aduşi la Iaşi", povesteşte unul dintre turişti.

O delegaţie de la Consiliile Judeţene din Iaşi şi Vaslui care urma să participe la o reuniune în raionul Făleşti din Republica Moldova a fost întoarsă de la graniţă, joi, 26 martie, în vama Leuşeni, fără să primească explicaţii.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad spune că din delegaţie făceau parte şapte reprezentanţi ai Consilului Judeţean Iaşi, ai Consiliului Judeţean Vaslui şi ai unei firme de cercetări de piaţă şi marketing. Ei ar fi trebuit să participe la o conferinţă a preşedinţilor de raioane, unde se discuta strategia de dezvoltare a euro-regiunii Siret-Prut-Nistru, pentru 2009-2010.

"Au reuşit să treacă graniţa doar vicepreşedintele CJ Iaşi, Victor Chirilă, şi încă o persoană. Restul membrilor delegaţiei, printre care şi şeful CJ Vaslui, nu au fost lăsaţi să intre în Republica Moldova. Au fost lăsaţi să aştepte o oră, după care li s-au înapoiat paşapoartele şi li s-a spus că nu pot trece graniţa pe la Vama Leuşeni din Republica Moldova", afirma Simirad. (CR - 27 martie 2009;11.50h)