Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


UE va avea un brevet unic salutat de liberalii europeni

Treizeci de ani de negocieri, compromisuri, şantaje şi câteva idei de geniu ale comisarului pieţelor financiare Michel Barnier au dat rezultate. În 2014 UE va beneficia de un brevet unic, ieftin şi rapid. Liberalii europeni salută această victorie.

 

Greu de spus acum dacă victoria îi aparţine Comisiei Europene, Preşedinţiei Poloneze a UE sau Parlamentului European dar toată lumea şi-o revendică. Săptămâna trecută dosarul a fost aprobat de ambasadorii statelor UE şi rediscutat de miniştrii europeni ai industriei în această săptămână după o înţelegere prealabilă cu Parlamentul European. Acesta va trebui să-şi dea avizul final în ianuarie 2012.

UE va avea astfel un brevet unic începând cu 2014.

De  fapt, ideea mai veche a unui brevet unic al UE (a nu se confunda cu brevetul european deja existent) a fost repusă pe masă în 2010 de Comisia Europeană. Michel Barnier, francezul însărcinat cu pieţele financiare  a avut ideea de a împinge din nou dosarul blocat de câteva decenii din cauza unei probleme lingvistice. Şi într-adevăr şi acum Spania şi Italia se opun unei propuneri a lui Barnier ca acest brevet să fie emis doar în trei limbi şi nu în toate cele 23 de limbi ale UE. Barnier doreşte să simplifice astfel lucrurile propunând ca documentul să fie redactat în limba maternă a proprietarului brevetului şi în engleză şi franceză. 

Anul trecut Barnier a decis în cele din urmă să supună proiectul atenţiei statelor membre în procedura cooperării sporite prin care 25 de state membre şi-au dat acordul iar poziţia contrară a Italiei şi a Spaniei nu a contat. Zeci de săptămâni şi ore de negocieri mai târziu au dus la acordul survenit în aceste zile. Astfel, prin brevetul unic se va crea un instrument simplu, eficient, util şi care, spun liberalii europeni, va încuraja competitivitatea în UE. 

Deputata europeană liberală Cecilia Wikstrom spune că acum pe timp de criză această veste este ca o rază de soare într-un cer mohorât.

« Dacă reuşim să stabilizăm piaţa finanţelor, următorul mare pas va fi să redăm vigoare economiilor », adăugă ea spunând de asemenea că un regim unic de brevetare european va face UE competitivă cu SUA şi Japonia.