Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Un nou curs istoric : un euro = 4,30 lei

200901-9243.jpg

Un nou curs istoric : un euro = 4,30 lei

Leul s-a depreciat din nou, marţi, 20 ianuarie. Cursul de referinţă a
atins un nou maxim istoric, de 4,3025 lei pentru un euro. Asta în ciuda
faptului că Banca Naţională a intervenit indirect pe piaţa
interbancară, susţin unii dealeri.

Leul s-a depreciat din nou, marţi, 20 ianuarie. Cursul de referinţă a atins un nou maxim istoric, de 4,3025 lei pentru un euro. Asta în ciuda faptului că Banca Naţională a intervenit indirect pe piaţa interbancară, susţin unii dealeri.
Cursul publicat luni de către BNR a fost de 4,2917 lei pentru un euro. Moneda unică europeană atinsese cotaţia maximă faţă de leu pe 13 ianuarie, când cursul a fost de 4,2985 lei.
"S-a observat un ordin mai mare de vânzare de euro, cu zece minute înainte ca Banca centrală să stabilească rata de referinţă, cotaţiile coborând de la aproape 4,32 lei / euro la 4,3050 lei / euro, iar asta poate fi interpretat ca o intervenţie a BNR pentru a tempera deprecierea mai puternică a leului. Imediat după această mişcare, cursul a revenit pe creştere, până la 4,3290 lei / euro", precizează dealerul unei bănci, citat de Mediafax.
"Valutele din regiune înregistrează deprecieri mult mai puternice, forintul ungar a spart ultimul maxim istoric faţă de euro, iar zlotul polonez a ajuns la nivelul din martie 2004. Scăderea leului nu a fost atât de accentuată, cotaţiile situându-se cu doar doi bani peste nivelul de luni", spune un alt dealer, citat de aceeaşi agenţie. (CR - 20 January 2009;13.25h)