Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Accident ecologic în judeţul Argeş

Aproximativ 500 de litri de ţiţei şi 400 de litri de apă sărată s-au scurs în râul Cotmeana din judeţul Argeş, după ce o conductă magistrală de petrol aparţinând OMV Petrom s-a spart. Poluarea se întinde pe o lungime de cel puţin patru kilometri.

Reprezentanţii OMV Petrom au oprit pomparea, au izolat zona afectată şi au realizat 12 baraje absorbante. Potrivit Gărzii de Mediu Argeş, poluatorul riscă o amendă ce poate ajunge până la 100.000 de lei şi va trebui să suporte costurile ecologizării.

Directorul executiv al organizaţiei neguvernamentale Salvaţi Dunărea şi Delta, Dan Bărbulescu, spune la RFI că din păcate, companiile de genul OMV Petrom nu fac suficiente investiţii pentru a preveni astfel de accidente. "E foarte grav, pentru că vorbim de produse petroliere care ajung în apă şi impactul e deosebit de negativ asupra habitatului. E regretabil că se ajunge aici! Am înţeles că este vorba de o conductă veche, care s-a spart. Investiţii în infrastructură chiar de la companii atât de mari, de la care avem pretenţii şi pe care le considerăm responsabile, trebuie făcute. Din păcate şi nu este numai cazul companiei OMV Petrom, ci şi al altor companii care au impact asupra mediului înconjurător, în general sunt interesate mai puţin în investiţii în infrastructură, cât de profit, imagine şi aşa mai departe", declară Dan Bărbulescu.

Nu este prima oară când o conductă a OMV Petrom poluează râurile din judeţul Argeş: în 2008, a avut loc o poluare cu ţiţei, după spargerea unei conducte a Schelei de Petrol Strâmbu-Cobia-Leordeni-Ludeşti. Atunci, aproximativ 400 de litri de ţiţei şi 200 de litri de apă sărată s-au scurs în râul Glimbocel.

 
Dan Bărbulescu, intervievat de Lea Berzuc, despre accidentul ecologic de pe râul Cotmeana