Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


CE luptă pentru un aer mai curat

Procesul vizează eliminarea emisiilor de gaze cu efect de seră, ca obiectiv pe termen lung. „Foaia de parcurs”, elaborată de comisarul european, Connie Hedegaard, detaliază eforturile ce trebuie depuse de statele membre şi propune etapele pentru perioada 2020-2050.

Comisarul european a ţinut să sublinieze că amânarea acţiunilor pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră nu ar duce decât la un proces şi mai costisitor, în comparaţie cu sumele estimate în prezent.

80 la sută dintre eforturi trebuie să fie făcute în plan intern până în 2050. Este cea mai eficientă şi mai ieftină modalitate. Previziunile arată că până în 2050 trebuie să reducem emisiile de gaze cu efect de seră cu 40 %. Nevoile de finanţare pentru acest proces sunt estimate la 270 de miliarde euro pe an. Sigur că pare o sumă imensă dar ce trebuie să mai vedeţi în această analiză şi în evaluarea de impact, sunt benzina salvată şi factura de energie scăzută. Vorbim de sume între 175 şi 320 miliarde de euro pe an. Dacă am include, de asemenea, costul sau beneficiile în domeniul sănătăţii şi calităţii aerului, puteţi întrevedea alte economii care reies din acest proces”.

Obiectivul Uniunii Europene este clar stabilit. Până în 2050, este vizată reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu între 80 şi 95 %, comparativ cu nivelurile din 1990. Acest efort reprezintă contribuţia europeană la eforturile de limitare a încălzirii planetei la cel mult 2 grade Celsius.

În prezent, statele europene sunt în grafic pentru atingerea obiectivului de reducere cu 20 %, până în 2020, a emisiilor de gaze cu efect de seră comparativ cu anul 1990, ca urmare a constrângerilor impuse industriei grele şi producătorilor de energie electrică. După această dată însă, etapele procesului se anunţă a fi mai delicate din cauză că cele mai multe eforturi se vor concentra pe categoriile de poluatori care până în prezent au fost cel mai puţin implicaţi. Mai exact, agricultura va trebui să-şi reducă emisiile cu 42-49 %, clădirile cu 88-91 % şi transporturile cu 54-67 %. 

 
Anca Năstase şi Andreea Pietroşel